Cornelius Ionescu – Timbre, monede şi altele

28 august 2011

C.M.T. – alte sigle ale experţilor – OTHER STAMP EXPERT MARKS

Filed under: filatelie — Cornelius Ionescu @ 22:25
    CMT – alte sigle ale experţilor – OTHER STAMP EXPERT MARKS

    Zona ocupată de trupele române în 1919 în Pocuţia şi Transcarpatia

    Pocuţia, Ţara de la Cut, sau de la cot, în limbaj popular, dat de cei ce o populaseră din vechime, numiţi de cei din jur bolohoveni, ce nu sunt altceva decât românii din nord-est, mutaţi mereu de la apus la răsărit şi invers de către populaţiile migratoare, îşi găsiseră locul, ca de obicei, prin munţii Carpaţi.
    Populaţia românească şi evreiască din Pocuţia a insistat ca trupele române să nu părăsească această “Ţară”. La 22 iulie 1919 Consiliul Evreiesc din Pocuţia ceruse ca ,,armatele române să rămână în Pocuţia”. Totuşi, guvernul român nu a trimis această solicitare Antantei. Cum nu a solicitat, după cum era “Principiul Naţionalităţilor”, nici Ţara dintre Bug şi Nistru, nici Maramureşul de Nord, denumit Transcarpatia, nici Banatul de Sud-Vest şi nici regiunea Timocului Superior din Bulgaria, toate regiuni de etnogeneză ale poporului român.
    Iată şi harta Pocuţiei şi satelor româneşti din Transcarpatia ocupate de către trupele române în 1941 şi cedate apoi Poloniei şi Cehoslovaciei, fapt consfinţit şi în Tratatului de la Riga din martie 1921, ce stabilea graniţa dintre Polonia şi Ucraina.
    Nu numai eu am mărci poştale cu supratiparul C.M.T. mai sunt şi alţii, oricât m-aş mira eu de mult. Ba chiar se pare că au şi ei mărci autentice, autentice în sensul celor menţionate în notele puţin mai vechi. Ba chiar au şi ei mărci măzgălite pe verso cu sigle ale unor răbdători cercetători din domeniu. Actuala Ucraină, Polonia, Austria, Germania ba chiar şi America aflată peste balta numită Atlantic, au dat nume sonore ce au ţinut să-şi pună parafa de doftori în ale filateliei.
    S-ar putea să aveţi surpriza, uitându-vă pe spatele mărcilor şi să le regăsiţi. Ce păcat că mărcile nu se ţin cu faţa în jos! Prejudecăţi. Pentru monede cum s-a găsit o soluţie? La început monedele se colecţionau câte două, una cu aversul spre privitor, alta cu reversul. Cam scump procedeul.
    Folosindu-mă de nelipsitul domn numit Internet, fără de care nu prea ştiu ce m-aş face, am dat o tură prin mărcile altora, posibil şi prin ale dumneavoastră, numai prin cele cu supratiparul C.M.T., fiţi liniştiţi în rest, nu o să divulg ce am mai văzut pe acolo, ai, ai, ai, şi am ales nişte sigle ale unor experţi de care a mai auzit lumea filateliştilor români. De fapt eu voiam să identific siglele de pe propriile mele mărci, dar am văzut că pentru moment nu am nici o alternativă. Mai săpăm, nu este nimic.
    Am dat de siglele domnilor
    Jan-Ivan Czerniavsky, John Bulat, cu sigla în litere cirilice dar şi cu litere latine, C A – pentru Ucraina de vest, C.W.Roberts, Z.Wiatrowski, Ernst – pentru Carpato-Ucraina.
    Şi precis că mai sunt destule.

    Jan-Ivan Czerniavsky

    John Bulat - siglă cu cyrilice

    John Bulat - siglă cu latine

    C A pentru Ucraina de vest

    Roberts

    Z. Wiatrowski

    Ernst Carpato-Ucraina

    H. Fischer / Wien VII.

18 august 2011

C.M.T. – Supratipare roşu şi albastru

Filed under: filatelie — Cornelius Ionescu @ 14:44
    C.M.T. – Supratipar roşu şi albastru
    C.M.T. 1919 – Overprint red and blue

    ing. Marcel Şapira - Emisiunile de ocupaţie din nord-vestul României

    Aş vrea să fac cunoscute câteva din mărcile poştale emise de către Comandamentul Militar Teritorial de Ocupaţie în anul 1919 şi cunoscute sub numele de „CMT” cu supratipar roşu şi albastru. Mărcile cu supratipar negru-violet închis, ce transpare pe verso în violet datorită unei componente grase a tuşului, au circulat efectiv în Pocuţia şi sunt apreciate favorabil în Ucraina, Rusia, Polonia, Austria. Mai puţin la noi, care am fost totuşi ţara emitentă, datorită tăcerii de 50 de ani a autorităţilor române asupra unui fapt istoric petrecut cu avizul tuturor părţilor în conflict, pentru a se evita o harababură şi mai mare decât cea deja generată de către comunismul sovietic.
    Emiterea mărcilor a fost făcută tot tacit, printr-o conlucrare a două persoane, dintre care, cum se putea altfel, un filatelist plin de … energie creatoare, Jan Czerneawski, polonez din Colomeea şi maiorul C. Turbatu, şeful Serviciilor Comunicaţiilor Române din Divizia 8, ce fusese însărcinat să reorganizeze serviciul poştal. Iniţial s-a propus pur şi simplu ca mărcile româneşti să funcţioneze şi pe teritoriul Pocuţiei, ocupată temporar de armata română. Pentru a se menaja sensibilitatea localnicilor cică, s-a stabilt totuşi supratipărirea mărcilor austriece aflate până atunci în uz, cu binecunoscutele iniţiale CMT, într-un chenar aproape dreptunghiular, rotunjit la colţuri, urât cât se poate.

    Dl Şapira despre supratiparele în roşu şi albastru ale mărcilor CMT

    Existenţa supratiparelor în roşu şi albastru este cunoscută încă de la început, fiind considerate ba probe, ba un prim tiraj. Nu se cunoaşte nici un exemplar circulat. Tirajul lor deasemeni, rămâne necunoscut.
    Prin deosebita bunăvoinţă a domnului Marcel Şapira, pe care-l cunoşteam de la IPA, unde lucra cu domnul Dan Dobrescu, directorul Centrului de Calcul, am obţinut informaţii la început, apoi chiar am putut achiziţiona de la dânsul nişte piese CMT mai puţin întâlnite. Mai târziu am aflat că erau chiar din colecţia de bază a dânsului şi i-au folosit la elaborarea cărţilor atât de căutate acum de filatelişti. Cărţile le-am obţinut tot de la dânsul, în original iar acolo unde nu s-a putut, în copie xerox. Preţurile la care mi le-a cedat erau infime faţă de valoarea de piaţă. Satisfacţia se vedea pe faţa dlui Şapira, când vedea cum îmi ies ochii din cap atunci când îmi arăta câte ceva, cu binecunoscuta introducere „- Am ceva pentru dumneata, astea le-ai mai văzut?” Urma veşnica tocmeală filatelistică, ce ne făcea plăcere la amândoi, trebuie să recunosc. Eram şi amândoi mulţumiţi de fiecare dată.
    Reproduc aici deocamdată copeta cărţii tipărite cu atâta greutate într-un modest atelier de multiplicare de pe Calea Floreasca şi pagina în care se descriu supratiparele roşii şi albastre ale emisiunii CMT.
    Mărcile pe care le reproduc sunt din cele cedate de către dânsul.

    Supratipar roşu 40 h pe 3 şi pe 5 helleri © C.I.

    Supratipar roşu 60 h pe 30 helleri - pereche - © C.I.

    Comandamentul Militar Teritorial de Ocupaţie - supratipar albastru 60 h pe 25 helleri - pereche - © C.I.

    Supratipar albastru 60 h pe 60 heller © C.I.

    Comandamentul Militar Teritorial de Ocupaţie - Supratipar albastru 1K.20h. pe 25 heller - © Cornelius Ionescu

    Comandamentul Militar Teritorial - supratipar inversat albastru 1K.20 pe 1K - bloc de 4 - © Cornelius Ionescu

    C.M.T. supratipar albastru inversat 1k.20 pe 2 heller maro pereche © C.I.

16 august 2011

CMT- o altă emisiune?

Filed under: filatelie — Cornelius Ionescu @ 16:41
    Ocupația română în Pocuţia – 1919
    Domnul “Max Peter” revine cu semnalarea unuia din misterele filatelice româneşti. Seria CMT, care este mult mai cunoscută în Polonia şi în Ucraina decât la noi. În România dacă poţi număra pe degetele unei singure mâini pe cei care s-au aplecat asupra ei. Deoarece nu pot răspunde apelului dlui Max Peter pe blogul său, acesta neadmiţând imagini în cadrul comentariilor, spun şi eu ce ştiu, aici.
    De existenţa acestei emisiuni ştiu oricum dinainte de 1989, dar doar despre existenţa unei singure mărci, cea de 1,2ok/1k roşu. În 2005, deci cu mult după disiparea colecţiei regelui Carol al II-lea, a apărut una din serii, probabil completă, la o licitaţie Cherrystone, valorile fiind 1.20/1k, 1.20/2k, 1.20/3k, 4/4k şi 4/10k.
    Informaţia se poate găsi în articolul lui László KÁLLAI din România în Jurnal on line pentru filatelişti.

    1.20/1k roşu, 1.20/2k albastru, 1.20/3k roşu

    4/4k verde şi 4/10k violet

    Nu se cunosc deocamdată decât cele două serii confirmate, care au mai curând caracter de eseuri. Pe unde or fi parcat celelalte mărci, dacă ele există sau mai există, doar Vasilca din Ţara minunilor cred că ar mai putea şti.
    Din altă sursă, a cărei origine îmi scapă, nenotându-mi-o atunci, dar al cărui text este parcă mai apropiat de cel semnalat în articolul dlui Max Peter, menţionez

    CMT - din colecţia lui Carol al II-lea

    Supratipar cu textul „C.M.T. Român Pocutia” pe mărcile austiece de 1.20/1 kr., 1.20/2kr, 1.20/3 kr și 4/4 kr. Mărcile din imagina au făcut parte din colecție regelui Carol al României. Se cunosc doar două serii complete și atestate. Supratiparul s-a produs în timpul războiului polono-ucrainean, când forţele armate ale României au ocupat fără lupte regiunea, pe care au predat-o mai apoi autorităţilor poloneze. Pentru aprovizionarea oficiilor poștale din timpul ocupației românești au fost folosite timbre austriece. În mai 2006 la licitația organizată de Cherrystone, mărcile din imagine au fost vândute cu 16.500 USD. Pocuţia (în limbile ucraineană: Покуття, poloneză: Pokucie) este o subregiune istorică a Galiţiei, cuprinsă între râurile Prut şi Ceremuş, în zilele noastre parte a Ucrainei. Din punct de vedere istoric, a fost o regiune culturală distinctă, locuită de români şi de ruteni. Centrul istoric al regiunii a fost oraşul Colomeea. Denumirea regiunii poate fi tradusă prin “lângă colţ”, după numele oraşului Kuti, care la rândul lui înseamnă „colţ”. Iniţial, Pocuţia a fost parte a Rusiei Kievene şi mai apoi a unuia dintre statele sale succesoare, Halici-Volînia. Regiunea a fost anexată în 1349 de regele polonez Cazimir al III-lea. Acesta, în căutarea de fonduri necesare continuării războaielor cu Ordinul Cavalerilor Teutoni, a folosit regiunea drept garanţie pentru împrumutul obţinut din partea domnitorului Moldovei Petru I. Regiunea a fost disputată între cele două state, deoarece sumele împrumutate de regele polonez nu au fost returnate niciodată în întregime. În 1498, regiunea a fost cucerită de Ştefan cel Mare. În 1531, după bătălia de la Obretin, Pocuţia a fost recucerită de polonezii conduşi de hatmanul Jan Tarnowski, care l-a învins pe domnitorul moldovean Petru Rareş. În urma divizării Poloniei din 1772, Pocuţia a devenit parte a Austriei, fiind încorporată în Regatul Galiţiei şi Lodomeriei. După încheierea primului război mondial şi dizolvarea Austro-Ungariei, Pocuţia a fost disputată de Polonia şi efemerul stat Naţional al Ucrainei Occidentale. În timpul războiului polono-ucrainean, forţele armate ale României au ocupat fără lupte regiunea, pe care au predat-o mai apoi autorităţilor poloneze. După războiul polono-sovietic, zona a rămas în cadrul Poloniei. Drept urmare a şi partiţiei Poloniei din 1939 între Germania Nazistă şi Uniunea Sovietică, Pocuţia a fost încorporată în RSS Ucraineană, pentru ca, mai apoi, după declanşarea Operaţiunii Barbarossa, zona să ajungă sub stăpânirea germană. După eliberarea ei de Armata Roşie, zona a rămas în cadrul RSS Ucraineene, iar, în momentul de faţă face parte din regiunea Ivano-Frankovsk (Ucraina). (surse: Wikipedia și Cherrystone)

    Mai sunt cataloage şi liste, care se pronunţă categoric BOGUS! Cam scump bogus

4 iunie 2011

The Soviet Story – Povestea sovietelor

Filed under: actualitate — Cornelius Ionescu @ 16:32
    “The Soviet Story” un documentar de prima mână regizat de către Edvins Snore. Filmul narează povestea regimului sovietic, în special cum URSS au ajutat Germania nazistă la instigarea Holocaustului. Filmul arata documente recent descoperite care atestă acest lucru. Interviurile cu foşti ofiţeri de informaţii, evidenţiaza detalii şocante. “The Soviet Story” s-a filmat în mai mult de 2 ani în Rusia, Ucraina, Letonia, Germania, Franţa, Regatul Unit şi Belgia, iar materialele pentru documentar au fost adunate de către autor timp de mai bine de 10 ani.

4 aprilie 2011

Basarabia

Filed under: actualitate,zig-zag în timp — Cornelius Ionescu @ 00:00
    ISTORIE,ISTORIE ! : 27 Martie 1918 : Revenirea Basarabiei la Tara -Mama
    Îmi permit să reproduc aici un text scris de către CICERONE IONITOIU şi care l-am primit prin email. Textul este adaptat pentru Internet de Ioan Roşca.
    Despre Basarabia. Omagiu martirilor. 27 martie 1918 : UNIREA BASARABIEI CU ROMÂNIA – CICERONE IONITOIU
    NOI, cei ce am cunoscut urgia ocupatiei sovietice, avem datoria sa spulberam minciunile sfruntate ale manipulatorilor de istorie a fostei URSS, nascuta prin crimele din propriul salas, crime pe care le-a savârsit pretutindeni unde i s-a permis sa-si puna cizma.
    La 26 iunie 1940, justificându-si raptul prin care au reanexat Basarabia rapindu-ne si nordul Bucovinei, sovieticii vorbeau astfel despre actul unionist de la 27 martie 1918, din Chisinau: În anul 1918, România , folosindu-se de slabiciunea militara a Rusiei, a desfacut de la Uniunea Sovietica o parte din teritoriul ei, Basarabia, calcând prin aceasta unitatea seculara a Basarabiei, populata în principal de ucraineni.
    Nici nu se putea o mai mare denaturare a adevarului. Dar când este vorba de propaganda sau de istoriografia sovietica, minciuna este folosita fara scrupul, fara limita, si fara a tine cont de victimele care vor plati mistificarea adevarului istoric.
    Dimpotriva, pentru ca pe baza acestor mistificari, sa-si justifice genocidul de clasa si de nationalitate din gulagul sovietic.
    Unde erau rusii când voevozii nostri erau prezenti în istorie, alungând pe dusmani dincolo de Nistru, râu care, dupa traditia populara, fusese pus de Dumnezeu sa fie frontiera între români si polonezi? Trebuie sa le amintim ca erau pe Volga, sub jug tatar !
    Unde erau rusii, când toate cetatile – Hotin, Tighina, Cetatea Alba, Chilia – se gaseau construite pe malul drept al Nistrului, de domnii moldoveni, consfintind lupta permanenta de aparare a Românilor împotriva barbarilor ?
    În jurul Moscovei se gaseau rusii, iar sub Ivan cel Groaznic, devenit primul tar al Rusiei ( 1547-1584), începeau campaniile expansioniste, cucerind hanatele Kazan si Astrahan , trecând la cucerirea Siberiei.
    …La 17 mai 1656, Gheorghe Stefan, domnul Moldovei, a încheiat un tratat cu Moscova, prin care se recunostea Nistru drept frontiera de rasarit a tarii.
    …La 1667, tarul Alexei anexa Ucraina orientala …
    …La 24 aprile 1711, prin tratatul de la Lutk cu Dimitrie Cantemir, Petru cel Mare recunostea Nistru ca frontiera estica a Moldovei, precizând în art. 11 : Pamânturile Principatului Moldovei, dupa vechea hotarnicie moldoveneasca asupra carora Domnul va avea drept de stapânire [----] se întind pâna la Nistru.
    RAPIREA BUCOVINEI
    Secolul al XVIII este secolul politicii expansioniste a Austriei si Rusiei, în dorinta lor de a-si împarti ” mostenirea” imperiului otoman Rusii anexeaza o parte din Polonia, ocupa Oceakovul ( la varsarea Bugului ) ajungând la Nistru de jos; la a doua împartire a Poloniei ( 1771 ), ocupa Ucraina apuseana, ajungând la Nistrul de sus.
    …Prin pacea de la Kuciuc – Kainardgi ( 1774 ) Turcia a vândut Austriei “dulcea Bucovina “, un teritoriu de 178 mile germane cadrate, cu 233 orase si sate, cu muntii cei mai frumosi, cu sesurile cele mai roditoare, în fine, cheia Moldovei, dupa cum marturisea însusi Kaunitz Anton Wentzel ( cancelar al Curtii vieneze ), care aprobase lui Franz Maria Thugut ( ambasador la Constantinopol, rasplatit si cu titlul de baron) sa plateasca târgul murdar cu 15.012 piastri si 20 parale ( platite dragomanului Portii si functionarilor care au participat ).
    …La 1 oct. 1774, pentru a se asigura luarea în stapânirea Bucovinei în liniste, Curtea vieneza a dat si generalului rus Rumiantev un ” cadou” de 5.000 galbeni cu o tabachera de aur împodobita cu diamante, în schimbul retragerii trupelor rusesti din tinuturile Cernautilor, Sucevei si Câmpulungului.
    Si atentie! o afirma Karl Marx : Principatele dunarene sânt doua state, state suverane, sub suzeranitatea Portii, careia îi platesc tribut, cu conditia ca Poarta sa le apere de toti dusmanii din afara, oricare ar fi ei, si totodata sa nu se amestece sub nici o forma, în treburile lor interne .
    Aceasta ” protectie” a Portii Otomane, pe de o parte, si tentativele imperiilor rus si austriac de a alunga ” turcul” din Peninsula Balcanica, pe de alta parte, (desfasurate pe parcursul unui secol si jumatate!) au însemnat pentru tarile românesti 10 invazii rusesti, una mai devastatoare decât alta.
    …1783. Tarina Ecaterina a II-a si Iosif al II-lea au vrut sa împarta imperiul otoman, dar s-au opus Anglia si Franta.Totusi, tarina a profitat de situatie si a ocupat Crimeea.
    …1787. Ecaterina a II-a (însotita de suita reprezentantilor Frantei, Austriei, Angliei, carora li s-a alaturat Iosif al II-lea) a organizat o vizita fastuoasa în teritoriile proaspat cotropite, cu punct culminant, în portul Sevastopol. În fata acestei provocari, Turcia închide la Edicule pe ambasadorul rus, ceea ce duce la izbucnitrea unui nou conflict.
    Consecinta? Teatrul de razboi ?
    …În 1789. Moldova si Tara Româneasca sunt ocupate. Si astfel, secolul XIX, în situatii de criza într-o parte sau alta a Europei, cu schimbari de alianta conjuncturale, în care marile imperii îsi urmareau interesele, tarile române sunt, succesiv ,implicate, ocupate ,revendicate.
    RAPIREA BASARABIEI
    …28 mai 1812. În plina campanie a lui Napoleon contra Rusiei, rusii au încheiat Pacea de la Bucuresti, refuzând sa se mai retraga din Basarabia.
    Tarul Alexandru I în Manifestul adresat nobilimii ruse, sublinia avantajele: vor gasi pamânturi roditoare, paduri, iazuri abundând de peste, nesfârsite herghelii, cirezi de vite, turme de oi …
    Astfel, Rusia, profitând de slabiciunea Turciei – care nu putea ceda ceea ce nu-i apartinea – a smuls din vatra stramoseasca a românilor 45.629, 9 km pâtrati, locuiti de 419.240 români si 30 .000 ruteni; cu 40 de manastiri si schituri, cu 775 biserici în care slujeau 1274 de clerici ( în majoritate români ).
    …26 iunie 1812.Tarul Alexandru I promulga statutul special de colonizare pe baza caruia sunt asezati pe teritoriul anexat, cu
    privilegii speciale: bulgari, gagauzi, germani (din Polonia ocupata sau din Saxonia), evrei (din Galitia), elvetieni (din Vaud), francezi si rusi.
    …1813. Incepe politica de rusificare, prin introducerea limbii ruse în administratie, scoli si biserica.
    Acesta este adevarul despre care Stalin pretindea cu nerusinare, în 1940, ca, în 1918, România profitând de slabiciunea militara a Rusiei , a smuls Basarabia.
    BASARABENII SUB JUG RUSESC
    În Europa secolului XIX, dominata de interesele egoiste ale Marilor Puteri pentru problemele balcanice, concretizate prin masurile luate de cele 3 Congrese (Viena, 1815; Paris, 1856; Berlin, 1878), Moldova si Tara Româneasca au reusit, ajutate de ceea ce s-a numit ” suflul nationalitatilor”, sa obtina retrocedarea a 3 judete din sudul Basarabiei, sa faca Unirea Principatelor ( 1859), sa devina Regat ( 1866) si sa-si obtina independenta (1877 ).
    Astfel se face ca Basarabia si Bucovina – provincii rupte din trunchiul românesc al Moldovei istorice, devenita parte organica a României moderne – sunt private de dreptul firesc de a-si urma destinul national.
    Scopul acestei introduceri, este de a demasca barbaria ruseasca si falsul istoriografic ce o justifica, privind teritorii anexate ce nu i-au apartinut niciodata, si subjugarea a 17 nationalitati, de la Prut la Pacific.
    Scopul acestei introduceri, este de a omagia generatia basarabeana care a luptat pentru a smulge Basarabia din ghearele sistemului colonial rusesc . Lupta a fost grea, si cei ce s-au angajat pe aceasta cale au avut de suferit persecutii, închisori sau serviciul militar în garnizoane militare din Siberia pâna în Pacific.
    Acesti ” basarabeni-moldoveni ” români din tata-n fiu, din veac în veac, au pretuit si cultivat, ca pe o comoara, limba româneasca; au cautat în biblioteci adevarul istoric privind provincia lor; au descoperit constiinta fratietatii de neam, de limba si de istorie cu românii din Regatul României, de peste Prut; au descoperit ilegalitatea tratatului din 1812, prin care Basarabia fusese rapita.
    Au fost eroii ” redesteptarii nationale”, cu un program de revendicari nationale; au întemeiat “Partidul National Moldovenesc “; au tiparit ” Gazeta Basarabiei “; au organizat congrese si întruniri . Au avut parte de arestari , închisori si deportari.
    …În 1902, socotiti ” revolutionari separatisti “, unii au fost închisi la Dorpat ( Estonia), altii la Wenden (Lituania ), altii la Arhanghelsc, Mezen, Pinega si Onega .
    …În 1904 , la izbucnirea razboiului ruso – japonez, Ion Pelivan a fost trimis pe frontul din Manciuria. Întors de pe front, primea urmatoarea scrisoare de la Alecu Mateevici : Sunt convins, cu toata rusinea la care am ajuns astazi, noi, basarabenii, ne trebuie mai multi oameni de felul dumitale, si atunci Basarabia este scapata de sclavie si poate au dreptate a visa la acel stralucit viitor de aur ce i-au prezis poetul Bolintineanu si care ,desigur, acolo deja se împlineste. Poporul deja se desteapta, soarele renasterii a început sa arunce si asupra românimii basarabene razele sale stralucitoare si învioratoare.
    …În 1906, invitat la un congres taranesc tinut la Moscova, Pantelimon Halippa a fost arestat si dus din post în post, timp de 3 luni, peste 1500 km, la Chisinau.
    … În 1912, arhiepiscopul Serafim ( trimis de Moscova la Chisinau ), scria într-un Raport : Când am fost trimis la Chisinau mi s-a atras atentia ca preotimea basarabeana are nazuinte separatiste si doreste autocefalia Bisericii Moldovenesti ,si ca în Basarabia s-a întarit în ultimul timp miscarea nationala ce s-a manifestat în dorinta preotimii de a face serviciul divin în limba ei, de a traduce carti de rit si manuale pentru scoli în limba moldoveneasca.
    PRIMUL RAZBOI MONDIAL SI ROMÂNIA
    Istoria îsi desfasura cursul. Izbucnesc razboaie locale, printre care doua se petrec în Balcani, încheiate cu tratate neacceptate de una sau alta din Marile Puteri. Se perfectau si se desfaceau aliante, în functie de interese: Tripla Alianta,Tripla Întelegere.
    Începe razboiul mondial cu fazele, amploarea si desfasurarile cunoscute. Românii lupta pe doua fronturi: în exterior, în Antanta, alaturi de Rusia, Anglia si Franta ; în interior, cu defectiunile si sabotarile Rusiei.
    … Cu un entuziasm firesc, România a intrat în Transilvania, producând panica Puterilor Centrale, silite sa retraga 18 divizii de la Verdun, ceea ce a dus la victoria Frantei pe Marna.
    ….Rusii, care asigurau frontul de la Baltica în Bucovina, refuza sa lupte pe frontul din Dobrogea, saboteaza transporturile cu armament care veneau în tranzit prin Vladivostoc si Arhanghelsc, îndreptându-le spre Petrograd si Caucaz sau dând foc la trenuri;
    … Românii sunt siliti sa se retraga din Transilvania si sa apere Tara Româneasca de ocupatia germana – fapt ce s-a si întâmplat dupa batalia Bucurestiului ( 2 dec.1916 ) – rusii au refuzat sa lupte pe fronturile românesti.
    Atât aliatii cât si adversarii, au lasat posteritatii marturii despre tradarea ruseasca.
    Joffre :…În timp ce românii se pregateau sa dea pe Arges batalia pentru salvarea Capitalei, rusii nu faceau nimic pentru a-i sustine.
    TEZAURUL ROMÂNESC
    În fata pericolului, România încheie un Acord cu guvernul rus – sub garantia aliatilor pentru evacuarea tezaurului sau.
    Un prim transport, a sosit la Moscova pe 21 decembrie 1916, a fost depus în Sala Armelor din Kremlin, cu semnarea protocolului de predare / primire: 1.378 de lazi (echivalând cu 314.580.456 franci aur) si 2 lazi cu bijuteriile Reginei Maria.
    Al doilea transport, compus din 350 de lazi, a ajuns la Moscova pe 5 august 1917, a fost depus la “Sudnaya Kassa “, si continea : 188 lazi continând 574.523 lei aur; arhivele BNR ( titluri bancare, depuneri, valori proprietate particulara),în suma de 1.594.336.721
    lei aur; 162 lazi din depozitul Casei de Depuneri si Economii (apartinând particularilor, valori, bijuterii, testamente); Arhivele
    Academiei si Pinacotecii române (în valoare de 7.500.000 lei aur) ale Creditului Funciar Rural, s.a.s.a.
    Am mentionat acest episod, deoarece face parte dintr-un litigiu care nu s-a rezolvat nici astazi.
    … Autoritatile românesti, populatia civila si armata au fost silite sa se retraga în Moldova, unde se gaseau masati peste o jumatate de milion de rusi, veniti parca la odihna!
    Ajutorul aliat rusesc, atât de mult sperat, s-a transformat într-o grea si nelinistitoare povara, manifestând fatis intentia de a se instala definitiv.
    Pe de alta parte, în armata imperiala ruseasca, soldatii din cele peste 17 nationalitati asuprite de rusi, manifestau ostilitati si tendinte greu de stapânit.
    …Basarabeanul Zamfir Arbore, refugiat la Iasi, surprindea aceasta stare de spirit când scria, în 1915:… 2 milioane de moldoveni sunt suprimati de muscali si nu mai poate fi vorba de o simpla autonomie, ci de libertatea deplina a Basarabiei.
    …Basarabeanul Axente Frunza , ajuns profesor la Iasi, tiparea în 1915 brosura “România Mare ” spunea cu mâhnire: rusii, în mijlocul unui secol de lumina, ne-au smuls cu carne si sânge o parte din trupul nostru, noua, prietenilor si aliatilor lor de la Plevna.
    RAZBOIUL. DETRONAREA TARULUI. GUVERNAREA KERENSKI. BASARABIA SI BASARABENII
    La sfârsitul anului 1916 si începutul anului 1917, în Rusia se instala haosul, culminând cu greva generala ( ian.), dizolvarea Dumei ( 11mart.), guvernul provizoriu Kerenski (15 mart.), arestarea tarului Nicolae (16 mart.), într-un cuvânt prabusirea întregului edificiu imperial tarist.
    În acest context, guvernul provizoriu a anuntat oficialitatile din Basarabia ca nu se mai afla sub autoritatea tarului, si de acum se vor bucura de libertate.
    …La 19- 20 martie 1917, Congresul Cooperativelor din Basarabia, tinut la Chisinau, adopta o Rezolutie în care cerea: autonomie administrativa, economica si culturala; folosirea limbii române si convocarea unei Adunari Legislative.
    …La o saptamâna de la alungarea tarului, pe 22 martie 1917, ziarul ” Cuvântul Moldovenesc ” din Chisinau îndemna moldovenii sa ia exemplul Lituaniei si sa ceara autonomia nationala.
    …Pe 24 martie 1917, se constituia Partidul National Moldovenesc.
    …La 2 aprilie 1917, aparea Chemarea pentru Congresul preotilor.
    În “Cuvântul Moldovenesc” preotul Andrei Murafa spunea: Sa traesti pamânt scump al Moldovei, în care, în vechime, faceai
    la vecinii tai din rasarit, bine, cu oameni luminati. Tu, care le-ai dat lor pe Antioh Cantemir si Petru Movila, dupa ce te-ai lipit
    de dânsii, pe cuvânt ca vor sa te apere de turci, te-au izbit de un veac de temnita.
    Auzi, tu, strigatul prin orasele si satele tale ? Traiasca Moldova, traiasca maica noastra !
    …La 16 aprilie 1917, Partidul National Moldovenesc îsi publica Programul :
    -confirmarea libertatilor civice si nationale, atât pentru moldovenii din Basarabia, cât si pentru cei de la rasarit de Nistru;
    -o noua Constitutie ruseasca care sa consacre o larga autonomie pentru Basarabia ;
    -limba româna în administratie,
    -justitie si învatamânt;
    -interzicerea colonizarilor;
    -dreptul basarabenilor de a face armata doar în Basarabia;
    -împroprietarirea taranilor cu pamânt.
    …La 1 mai 1917, soldati bolsevici rusi, aflati la Iasi, au organizat o manifestatie în cadrul careia au cerut alungarea regelui Ferdinand si proclamarea republicii democrate. Dupa ” modelul” prin care fusese transportat Lenin în Rusia, cu ajutor german, ca sa conduca revolutia bolsevica ( legendarul vagonul blindat ! ), razvratitii din Iasi , l-au eliberat pe Cristian Rakovski ( revolutionar bulgar, transferat din Bucuresti, cu domiciliul fortat ), l-au urcat pe o locomotiva si l-au dus la Odesa. Devenit intim lui Lenin si Trotki, acesta va fi trimis ca reprezentant al Kremlinului la Budapesta, unde, împreuna cu Bella Kuhn, vor provoca si conduce revolutia bolsevica din Ungaria ( 1918/ 1919 ).
    …La 18 iulie 1917, când se parea ca în Basarabia lucrurile s-au îndreptat pe un fagas bun, ca toate organizatiile – taranesti, cooperatiste, studentesti, militare, clericale – se pusesera de acord cu autonomia, limba româna, alfabetul latin, împroprietarirea – au aparut pretentiile separatistilor ucraineni, care si-au ales un guvern provizoriu si au anuntat ca teritoriul Ucrainei se întinde din Caucaz pâna la Carpati, iar Basarabia face parte din el.
    …La 20 iulie 1917 Congresul soldatilor basarabeni din armata rusa, ce se desfasura la Odesa, a protestat vehement. Comitetul Central Cetatenesc, prezidat de locotenentul Gherman Pintea, a hotarât convocarea la Chisinau a unui Sfat al Tarii, care sa pregateasca autonomia Nationala a Basarabiei.
    Comitetul Militar Moldovenesc a trimis o delegatie condusa de Vladimir Cristi care a reusit sa vorbeasca cu Kerenski si alti ministri, reusind sa împiedice anexarea Basarabiei la Ucraina.
    …La 22 iulie 1917, mult asteptata ofensiva româno-rusa a început la Marasti, fortând pe nemti sa se retraga în debandada. Dar, în timpul urmaririi dusmanului, în dimineata de 25 iulie, a sosit ordinul lui Kerenski de suspendare a luptelor pe tot frontul.
    …La 29 iulie 1917, rusii au început si retragerea din Bucovina. Consiliul militarilor basarabeni de pe frontul românesc, au tinut un congres la Chisinau, la care Teodor Herta a prezentat drepturile istorice ale Basarabiei, subliniind ca în timpul rapirii acestei provincii românesti de catre Rusia( 1812 ), nu conta decât o singura natiune: moldovenii. Ceilalti – ucraineni, bulgari, nemti – au fost adusi mai târziu, fiind fie refugiati, fie colonizati.
    Basarabia – spunea el – n-a apartinut niciodata Ucrainei, aceasta pretentie fiind o prostie, recunoscuta chiar si de Micevic (reprezentantul ucrainenilor din Basarabia).
    … La 6-7 august 1917 s-a produs victoria trupelor românesti din ” triunghiul mortii” de la Marasesti, dar si tradarea ruseasca a generalului rus Rogoza. Debandada intrase în trupele ruse, grupuri bolsevizate cutreierau regiunea, terorizând populatia.
    …Pe 2 sept. 1917, un asemenea grup de bolsevici, au asasinat la Chisinau pe liderii basarabeni, printre care si pe preotul Murafa si Hodorogea.
    21 – 27 sept.1917, la Kiev, se desfasoara Congresul tuturor natiunilor din Rusia. Prof Teodor Iancu – delegat al Partidului National Moldovenesc – a aparat cu tarie cauza moldovenilor, afirmând ca de fapt, ei sunt români, si ca, daca chestiunea lor, nu se va rezolva corect, în regiune va fi ” o noua Alsacie si Lorena “
    RAZBOIUL. REVOLUTIA BOLSEVICA. REPUBLICA DEMOCRATICA FEDERATIVA MOLDOVENEASCA
    …La 7 oct. 1917, s-a întors Lenin din Finlanda, unde se refugiase, si a pregatit lovitura armata care a transformat Rusia, de la un regim autocrat, la un regim si mai sângeros, care va îngrozi omenirea.
    …Pe 7 noiembrie 1917, va încredinta puterea ” muncitorilor si taranilor”, unui Comitet al comisarilor.
    …Pe 15 nov. 1917, Lenin si Dugasvili ( comisar pentru nationalitati ) au anuntat prima masura si prima minciuna în ” Decretul pentru nationalitati”:… egalitatea si suveranitatea popoarelor din Rusia, dreptul popoarelor de a dispune liber de soarta lor, inclusiv acela de a se separa si a forma state independente.
    …La 27 nov.1917,Trotky anunta începerea tratativelor pentru armistitiu.
    …La 3 dec.1917, generalul Scerbacev (comandantul armatei rusesti), a anuntat pe regele Ferdinand ca începe discutiile cu g-ral Mackenzen pentru armistitiu. România, având legaturile taiate cu aliatii, încheie armistitiul militar (9 dec.1917).
    Basarabenii continuau sa mearga pe fagasul dorit. În toamna anului 1917, a aparut primul Abecedar cu litere latine, Cartea de Citire si Matematica. La Odesa, capitanul Catelli preda cursuri de limba româna, la Universitatea rusa, sub pretextul ca pregateste translatori.
    …La 21 noiembrie 1917, la Chisinau, s-a desfasurat Sfatul Tarii, care a proclamat Republica Democratica Federativa Moldoveneasca (2 decembrie), într-o sala decorata cu drapele românesti, delegatii purtând cocarde tricolore.
    În discursul tinut la deschiderea adunarii, Ion Pelivan spunea : În anul 1812, noi am fost rupti din trupul Moldovei si anexati la statul rus.
    Conducatorii poporului de atunci s-au îngrozit , fiindca, cu toate ca Moldova se gasea sub protectorat turc, ea era libera. Este drept, turcii luau a zecea parte din munca poporului, dar turcul era cinstit: el ne prada, dar nu-si baga cizma în sufletul nostru.Turcul ne dadea voie sa ne rugam lui Dumnezeuîn limba noastra …ne-au lasat scoala în forma în care am mostenit-o de la bunici, cu predarea în limba natala; el nu ne învata sa vorbim turceste … Si sa nu uitam ca daca noi, moldovenii, am fi uitat limba noastra, noi am fi fost stersi de pe pamânt.
    …Pe 6 dec.1917, s-a ales primul guvern consfintit de Sfatul Tarii :
    –Ion Inculet – presedintele Sfatului Tarii
    –Ion Pelivan – Externe
    –Vladimir Cristi – Interne
    –col.T.Cojocaru – Razboi
    –Pan Erhan – Agricultura
    –Nic.Codreanu -Comunicatii
    –T.Iancu – Finante
    –Stefan Ciobanu – Învatamânt
    –V. Podvinski – Control
    –M.Savencu – Justitie
    –B.Grinfeld – Industrie si Comert .
    RAZBOIUL CIVIL . BASARABIA : CONFRUTAREA CU ANARHIA SI TEROAREA
    Datorita dezertarilor din armata rusa, anarhia s-a instaurat în toate judetele Basarabiei. Depozitele de aprovizionare ale armatei de la Leova ( jud.Cahul ) erau amenintate cu devastarea.
    Sfatul Tarii a cerut interventia generalului rus Scerbacev, care avea cartierul general la Iasi, dar nimeni nu-l mai asculta.Trupele românesti trimise, au fost coplesite de numarul mare al soldatilor bolsevizati.
    Dupa încheierea armistitiului rus ( 20 dec.1917 ) Aliatii au hotarât sa instaureze ordinea. Frantei i-a revenit Basarabia si Crimeea.
    Sfatul Tarii ceruse ajutor pentru pacificarea Basarabiei, atât guvernului român cât si reprezentantilor Antantei ( generalul Berthelot si contele Sainte Aulaire ) dar diviziile puse la dipozitie ( sârba si ceha ) au fost blocate pe drum de armata rosie.
    Bolsevicii constituisera la Socola ( Iasi ) un centru de agitatie condus de Roschal, un anarhist notoriu, care avea misiunea sa-l asasineze pe generalul Scerbacev, sa alunge pe regele Ferdinand si sa instaureze un regim bolsevic în România.
    Asasinii au fost dezarmati în biroul generalului rus, si, la cererea acestuia, cuibul terorist de la Socola a fost arestat . La 23 dec.1917, la cererea misiunilor aliate, guvernul român a încercuit insurgentii, i-au scos din vagoane si baracamente, i-a urcat într-un tren, si i-a expediat dincolo de Nistru.
    …Trupele bolsevizate care paraseau frontul, încercau sa se stabileasca în Basarabia, devastând totul în cale, ocupând posta, telegraful, garile si instaurând legea martiala la Chisinau,Tighina si Balti. L-au asasinat pe deputatul Fala, pe altii i-au arestat, si au suspendat sedintele Sfatului Tarii.
    …Aceste bande au arestat membrii Comisiei Interaliate de Aprovizionare a frontului românesc, i-au jefuit de cele 2 milioane de ruble si i-au trimis ca ostatici la Odessa . La Odessa, cu consimtamântul lui Lenin, se crease un comitet bolsevic, zis de actiune ” Social-Democrata”, condus de Cristian Racovski si M.G.Bujor. Acestia au constituit si un Comitet Militar ( 10 ian.1918 ) în scopul rasturnarii regimului din România . Aceasta era situatia la începutul anului 1918.
    …La 6 ianuarie 1918, Sfatul Tarii a hotarât sa trimita o delegatie, condusa de Ion Inculet, la Conferinta de la Brest-Litovsk, pentru a contracara pretentiile ucrainene asupra Moldovei.
    …La 18 ian.1918, guvernul de la Chisinau, a hotarât sa trimita o noua cerere de ajutor guvernului român, aflat la Iasi, pentru a cere interventia armatei române.
    …Pe 19 ian. bolsevicii au atacat un tren românesc militar în gara Cornesti ( între Ungheni si Chisinau ), au facut prizonier pe g-ralul Nekrasov si un colonel, i-au împuscat si le-au taiat cadravele în bucati; incidente similare s-au petrecut în gara Straseni. Chisinaul era sub şoc.
    …Bolsevicii i-au obligat pe Inculet si Erhan sa trimita telegrame de protest la Iasi, contra intrarii trupelor române pe teritoriul Basarabiei.
    …La 23 ian.1918, în cadrul Comitetului Sovietelor (Petrograd ), Trotky a declarat ca Sovietele vor acorda tot sprijinul lui Rakovski (care s-a prezentat ca reprezentant al social-democratilor români!) pentru rasturnarea regimului din România.
    În aceeasi zi, la sfatul Aliatilor, guvernul român hotaraste sa trimita trupe în Basarabia, sub comanda generalului Brosteanu, secondat de Ion Pelivan, din partea Sfatului Tarii.
    …La 25 ianuarie 1918, avangarda româneasca a avansat rapid, astfel incit, în gara Calarasi, bolsevicii înghesuiti într-un tren, au fugit în mare viteza spre Nistru, lasând drum deschis trupelor românesti, care au intrat în Chisinau cu muzica si drapele.
    Acesta este adevarul despre “interventia sub baionete” a armatei române. Si daca pentru revolutia bolsevica a lui Bella Kuhn din Ungaria, în care armata româna a avut rolul hotarâtor, adevarul istoric a fost în mare parte restabilit , despre aceasta ” interventie”, într-un teritoriu românesc, la chemarea autoritatii de drept din Basarabia, tacerea, minciuna si rastalmacirea s-au permanentizat pâna în zilele noastre.
    ROMÂNIA ÎNTRE DOUA ULTIMATUM- URI. BASARABIA – REPUBLICA INDEPENDENTA
    …La 2 febr.1918, bolsevicii intra în Kiev si aresteaza Misiunea militara româna condusa de generalul Coanda.
    …În noaptea de 5/ 6 febr.1918, desi erau amenitati atât de ucraineni, cât si de bolsevici, deputatii basarabeni îsi pastreza sângele rece si proclama în unanimitate independenta Republicii Moldova.
    …România a fost prinsa între doua ultimatum-uri: unul din partea lui Mackenzen, care cerea ca în 4 zile guvernul român sa înceapa discutiile pentru pace ( 6 febr.1918 ) altul din partea bolsevicilor de la Odessa, care cereau evacurea Basarabiei ( 16 febr.1918).
    Tergiversarea rusilor de a încheia pacea, îi face pe germani sa reia luptele ( 18 febr.). Lenin trimite imediat o telegrama, propunând semnarea imediata a pacii.
    …La 24 ianuarie 1918, ziua unirii Moldovei cu Muntenia, “Comitetul National al Studentilor moldoveni din Basarabia” lansa Chemarea catre tineretul studios : De 106 ani, Basarabia a fost rupta de la sânul mamei noastre Moldova, si data pe mâna strainilor care ne-au asuprit si ne-au batjocorit cum au vrut, luându-ne orice drept la viata nationala si omeneasca. Noi, sub stapânirea ruseasca n-am avut scoala, n-am avut biserica, n-am avut limba, n-am avut nimic din ceea ce trebuie unui popor ca sa poata înainta.
    NOI VREM O ROMÂNIE A TUTUROR ROMÂNILOR.
    …La 28 febr.1918 Trosky semneaza Pacea de la Brest -Litovsk, prin care rusii cedeaza Polonia, Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, si retragerea trupelor din Ucraina ( pe care nemtii o ocupa imediat ).
    …La 5 martie 1918, România semneaza preliminariile Pacii de la Buftea, care continea conditii foarte grele. În problema Basarabiei, Puterile Centrale au acceptat punctul de vedere românesc, urmând ca Ion Inculet si Daniel Ciugureanu sa fie invitati la semnarea Pacii de la Bucuresti.
    27 MARTIE 1918 : BASARABIA SE UNESTE CU MAMA SA , ROMÂNIA
    Sosise timpul unirii.
    … Judetul Balti a fost primul care a actionat. Pe 3 martie 1918, Consiliul judetean, dupa ce a aratat suferinta celor 106 de ani de când moldovenii au fost rapiti din trupul Moldovei, si pâna când Dumnezeu s-a îndurat sa-i elibereze de sub tirania rusa, dupa ce a multumit României care a acordat ajutorul fratesc, alungând pericolul bolsevic, restabilind ordinea si linistirea, afirma:tinând seama ca suntem neputiinciosi pentru a ne apara si guverna noi însine, fara riscul de a recadea sub dominatie straina, care ne-ar duce înca odata la sclavie, în numele judetului Balti, ne exprimam dorinta de a ne uni cu România, patria mama, pentru a împarti frateste bucuriile si necazurile, ca pe timpul Moldovei lui Stefan cel Mare.
    Aceasta hotarâre ferma si sfânta, va fi de urgenta înaintata Sfatului Tarii de la Chisinau, pentru ca, ascultând dorinta noastra, sa proclame de urgenta, în numele întregii tari, unirea sfânta si pe vecie a Basarabiei cu România, care ne va garanta, ca o adevarata mama, drepturile pe care poporul nostru le-a câstigat dupa revolutia din anul 1917.
    …Pe 13 martie 1918, o alta hotarâre asemanatoare a fost înaintata Sfatului Tarii de la Chisinau, de locuitorii judetului Soroca. Au urmat si altele.
    În situatia complicata creata de existenta, deliberat confuza si de asteptare, a doua guverne românesti, unul “antantist”, la Iasi, altul ” filo -german”, la Bucuresti, delegatia Sfatului Tarii, formata din Ion Inculet, Pantelimon Halippa si Daniil Ciugureanu, au plecat mai întâi la Iasi, pentru a discuta cu reprezentantii Antantei si cu membrii guvernului românesc ” antantist” de la Iasi.
    …Pe 21 martie, reprezentantul Italei, Fasciotti, a dat un raspuns vag ( în doi peri ) ; reprezentantul Angliei, Barclay, a declarat ca tara sa nu va crea dificultati; reprezentantul SUA, Vopicka, le-a spus ca este pentru unire ; reprezentantul Frantei, Saint -Aulaire, i-a primit calduros si le-a spus: faceti Unirea cât mai repede posibil. Nu se va gasi nimeni la aliati, care sa nu sustina acest început de realizare al României Mari … este perfect în vederile presedintelui Frantei, Georges Clemanceau.
    Delegatia basarabeana a avut apoi discutii si cu guvernul Marghiloman de la Bucuresti, (guvernul pacii de la Buftea-Bucuresti ), care a promis ca va respecta reforma agrara si regimul administrativ din Basarabia, iar deputatii din Sfatul Tarii vor intra în componenta Parlamentului român.
    …În dimineata de 26 martie, a sosit la Chisinau, atât o delegatie a guvernului român de la Iasi, cât si a celui de la Bucuresti.
    Pe 27 martie, în Sfatul Tarii, invitat la tribuna, Marghiloman a spus : Noi, cu totii, am hotarât asupra acestui act important si socotim ca prelungirea dezbaterilor si amânarea ar fi daunatoare.
    Timpul vorbelor s-a terminat, acum a sosit ora hotarârilor. Reprezentantii guvernului român se vor retrage din aceasta sala, pentru ca, în lipsa noastra, sa puteti decide fara a pierde timpul. Sper ca dezbaterile vor fi calauzite de interesele poporului român.
    În timp ce delegatia guvernului român parasea sala, Constantin Stere (basarabean stabilit în Vechiul Regat ), invitat la tribuna, a rostit un discurs, pe masura acelui ceas istoric hotarâtor:
    Sunt mândru si onorat ca mi-ati oferit ocazia de a lupta pentru drepturile si libertatile Basarabiei, al carei fiu sunt. Închis în temnitele siberiene de tiran, revin pe pamântul tarii mele natale sub lumina libertatii , pe care ati câstigat-o cu sângele vostru. Suntem astazi aici pentru a lua o hotarâre istorica, care cere o judecata serioasa si cinstita. Într-o viata omeneasca, ca în lunga existenta a popoarelor, nu sunt multe ocazii ca acestea.
    Vointa de fier a istoriei v-a pus pe umeri aceata responsabilitate, pe care n-o puteti ocoli. Nimeni altul decât voi nu are dreptul si posibilitatea sa vorbeasca în numele Basarabiei. Voi sunteti chemati sa dezbateti acest elementar proces din viata popoarelor, care, dupa ce au darâmat o Bastilie, au creat o alta viata.
    Revolutia este aceea care ne-a adus aici. Ati aprins pe aceste locuri o torta care a ars toate diplomele feudale, care a anulat toate privilegiile de clasa, si ne uneste într-o natiune singura [----] Astazi noi proclamam drepturile noastre ca natiune suverana.
    Stere s-a adresat apoi în limba rusa, reprezentantilor minoritatilor:
    În acest moment istoric care ne obliga sa ne înaltam la nivelul problemelor pe care destinul le-a pus pe umerii nostri, eu ma adresez acelora care, pâna ieri, erau stapâni aici.
    Eu ma adresez voua ca oameni liberi. Înteleg ca unii dintre voi n-ati fi dorit sa vedeti aceasta zi; dar va rog sa va ridicati la înaltimea datoriei de cetateni . [--------------]
    Un reprezentant al unei minoritati, un rus, mi-a afirmat ca, daca Basarabia se alipeste la România, toti intelectualii rusi vor parasi tara. Ma asteptam la aceasta opinie.
    Gândurile unui om al carui legaturi cu aceasta tara sunt asa de slabe, nu pot sa fi aproape de cele ale populatiei autohone. Caci noi, românii, nu am intrat aici prin usa din spate, noi ne-am nascut aici.
    Pe acest pamânt s-au dospit diverse elemente din care s-a nascut natiunea româna. Noi nu avem nici un loc unde sa plecam, si nimeni nu are dreptul sa ne goneasca din propria noastra tara. [----------------]
    Daca democratia voastra este sincera, voi nu aveti decât un drum de urmat. Acei care au venit la noi prin forta baionetelor si sunt acum acceptati ca cetateni, n-au dreptul sa bareze dreptul nostru.
    Nu uitati ca nu este vorba numai de o justitie nationala, dar, în aceeasi masura, si de o dreptate sociala.
    Apoi, adresându-se din nou moldovenilor, Stere le-a spus:
    Va rog sa tineti seama ca problema nu priveste numai destinele noastre, dar, în egala masura, si pe acelea ale copiilor nostri. Presupunând ca ati respinge dreptul la fericirea copiilor vostri si a nepotilor vostri, v-ar ierta ei ?
    Nici o îndoiala nu trebuie sa umbreasca gândurile pe drumul vostru. Într-o perioada tulbure, în mijlocul întâmplarilor care au provocat natiunii noastre terbile suferinte, multe greseli s-au comis, multe pacate s-au facut.
    Dar cel mai mare pacat s-ar face astazi, daca ati permite ca lucrarea sa ramâna fara rezultat, pentru ca multe generatii vor mai trece pâna se va mai ivi un astfel de moment asa de favorabil.
    Fac apel la constiinta voastra în favoarea copiilor si nepotilor vostri si va rog calduros sa va îndepliniti datoria fara a privi nici la dreapta, nici la stânga, dar numai la spre viitorul si destinul celor ce vor urma, fiindca numai astfel istoria va va ierta de greselile voastre din trecut.
    S-au rostit si alte cuvântari solemne, unele entuziaste, altele preocupate de un viitor greu de anticipat în conditiile tulburi de atunci, altele – trebuie sa o spunem – cu rezerve.
    Dezbatuta si redactata în subcomisii, Hotarârea de unire a fost citita în plenul Sfatului Tarii si votata.
    “ÎN NUMELE POPORULUI BASARABIEI, SFATUL TARII, REPUBLICA DEMOCRATICA MOLDOVENEASCA, ÎN HOTARELE EI DINTRE PRUT, NISTRU, DUNARE, MAREA NEAGRA SI VECHILE GRANITE CU AUSTRIA, RUPTA DE RUSIA ACUM O SUTA SI MAI BINE DE ANI DIN TRUPUL VECHII MOLDOVE, ÎN PUTEREA DREPTULUI ISTORIC SI DREPTULUI DE NEAM, PE BAZA PRINCIPIULUI CA NOROADELE SINGURE SA-SI HOTARASCA SOARTA LOR, DE AZI ÎNAINTE SI PENTRU TOTDEAUNA, SE UNESTE CU MAMA SA, ROMÂNIA.”
    Rezultatul votului : 87 pentru , 36 abtineri , 3 contra .
    A doua zi, pe 28 martie, o delegatie a Sfatlui Tarii a plecat la Iasi, pentru a prezenta Regelui Ferdinand, Actul Unirii. Astfel, pe cale democratica, prin vot secret, în virtutea drepturilor istorice si de neam, moldovenii – basarabeni si-au rearticulat organic destinul de cel al fratilor din România.
    Primind hotarârea, Regele Ferdinand se adresa Sfatului Tarii, autentic parlament al basarabenilor, cu urmatoarele cuvinte :
    Basarabia a fost prima provincie româneasca înstrainata, care a cerut unirea cu România, printr-un act eroic, de jertfa si de curaj.
    Sa se stie si sa se pretuiasca faptul ca acest act s-a petrecut neconditionat, când soarta razboiului înca nu era decisa, luptele continuând pe diverse fronturi; când harta Europei centrale si rasaritene erau în plin proces de delimitare; când se definitivau
    fruntariile tarilor succesorale din defunctele imperii; când în statele abia eliberate, izbucneau convulsiuni bolsevice, de care Kremlinul Rosu nu a fost strain.
    România, la momentul potrivit, a reintrat în razboi, onorându-si angajamentele fata de aliati, contribuind la înfrângerea adversarilor si la crearea conditiilor propice pentru ca si celelate provincii subjugate : Bucovina si Transilvania sa-si poata hotârî soarta.
    Basarabenii s-au alaturat acestor eforturi de refacere si consolidare a lumii românesti postbelice. Reprezentantii Basarabiei au fost delegati la Conferinta de Pace si în alte foruri internationale, precum si în toate înaltele magistraturi ale României – ca deputati, senatori, ministri – aducându-si contributia la consolidarea statului national unitar.
    PROVOCARI URSS
    Chiar înainte de încheierea pacii, Moscova a încercat sa “exporte ” anarhia bolsevica în Ungaria, trimitând fonduri si pe teroristul Bella Kuhn ( sprijinit ca ” diplomat” de Cristian Rakovski, deveniti “revolutionari de profesie.” ). Se stie ca acea ” revolutie” a fost stopata de armata româna, care, în felul acesta, a salvgardat unirea Transilavaniei si a oprit asaltul bolsevic spre vestul Europei.
    (Cât despre cei doi “revolutionari “, conform tacticii staliniste, au fost asasinati de proprii tovarasi, dupa ce-si facusera datoriile internationaliste).
    …La 12 octombrie 1924, sovieticii au constituit, între Nistru si Bug, Republica Autonoma Sovietica Socialista Moldoveneasca – Transnistria de trista faima – cu scopul de a provoca tensiuni si destabilizari la granita rasariteana a României.
    Românii care locuiau în Transnistria, au fost supusi unor persecutii cumplite, fiind omorâti cu zecile de mii, în timpul foametei si în “razboiul” împotriva taranilor, din timpul colectivizarii. Nimeni nu i-a mai putut ajuta. Un graitor exemplu: numai în 1931 /1932, au fost împuscate 1.110 de persoane care încercasera sa treaca Nistru, fugind de teroarea comunista.
    Zeci de incursiuni, de comandouri, de infiltrari, de ciocniri, de contrabanda si provocari, la frontiera de pe Nistru. Acompaniate de o propaganda internationala anti-româneasca, dusa prin sectiunile comuniste ale Kominternului în toate tarile lumii.
    În propaganda si istoriografia comunista, pe lânga alte falsificari grosolane ale istoriei, s-a pus pe seama României si eticheta de ” jandarm al Europei “.
    Poate a venit vremea sa transformam aceasta porecla în renume. Nu avem de ce sa ne rusinam ca am constituit, între 1919 -1939, fie si numai 20 de ani, zidul de aparare al Europei de urgia comunista.
    Dar nu avem voie nici sa uitam cum a fost rasplatita aceasta straja de civilizatie.
    O NOUA RAPIRE A BASARABIEI
    Pentru ca va veni acel 23 august 1939, când Stalin si Hitler vor face târgul cu reanexarea Basarabiei si a partii de nord a Bucovinei;
    Pentru ca va veni acel ultimat-um, din 26 iunie 1940, când se motivau anexiunile prin acele falsuri istorice flagrante;
    Pentru ca va veni 23 august 1944 ;
    Pentru ca vor veni cei peste 40 de ani de dictatura comunista, în care unionistii din 1918, basarabeni, bucovineni si ardeleni si
    clasa politica din Vechiul Regat – fauritorii României Mari – si-au gasit sfârsitul în gulagul sovietic sau în puscariile românesti.
    … Pregatind semnarea armistitiului în 1944, la Moscova, Lucretiu Patrascanu îi explica lui AI.Vâsinschi ( prim loctiitorul ministrului de Externe Molotov ) ca Maniu si Bratianu se situiaza pe pozitii ostile Uniunii Sovietice, încercând sa împiedice semnarea armistitiului, deoarece, printre altele, ei ramân adversari ai apartenentei Basarabiei la Uniunea Sovietica.
    În sedinta Consiliului de Ministri din 15 sept.1944, când Patrascanu îl învinuia pe Iuliu Maniu de tergiversare si taraganare, Iuliu Maniu îi raspundea:
    Într-un singur caz, da, într-o singura chestiune.
    Domnii comunisti au venit la mine, la un moment dat, sa-mi propuna un fel de întelegere patriotica, si atunci nu s-a facut din cauza mea, recunosc. Pentru ce ? Pentru ca eu insistam la d-lor ca, între tintele acestui bloc patriotic sa fie pusa si chestiunea Basarabiei si Bucovinei, si am insistat pe acest lucru si am spus ca nu este posibil ca noi sa inauguram o actiune de stat care nu ar avea între tintele sale câstigarea Basarabiei si Bucovinei.
    Dumnealor nu au vrut acest lucru si de aceea nu s-a facut. Nu ne putem face vinovati ca ne dezinteresam de fratii cu un sânge cu noi pe care vitregia soartei, la un moment dat, i-a despartit de noi. Ce s-a întâmplat ? În acest corp al armistitiului nu se vorbeste nimic despre Basarabia si Bucovina, decât ca ramân în posesia Rusiei. [-----------]
    Acum, în ceea ce priveste Basarabia si Bucovina, suntem o tara învinsa, ni s-au impus anumite conditiuni de armistitiu, si nu avem ce face si ne supunem, pentru ca suntem într-o situatie silita. A fost punctul cel mai dureros acela în care se spune ca hotarul României este acela fixat în 1940, prin hotarârea regelui Carol si a d-lui Tatarascu .
    Ori se stie ca, în 1940, în raspunsul la ultimatum-ul sovietic, guvernul României a raspuns fara echivoc ca se vede silit sa accepte, nici vorba nu a fixat el hotarele !
    Este însa foarte dureros ca, si în Tratatul de la Paris din 1947, s-a pastrat aceeasi falsa afirmatie. Maniu însa mai ridica o problema grava :
    Alta este chestiunea românilor din Basarabia. Daca vor începe a urmari, a închide si aresta pe românii de acolo, care au votat în 1918 unirea Basarabiei cu noi, atunci noi cu ce constiinta primim acest lucru ?
    Natiunea româna si statul român au ajuns în situatii foarte grele în trecut, dar conducatorii au stiut sa gaseasca accentele trebuitoare si în acele momente grele si triste. Ion Bratianu si M.Kogalniceanu s-au supus, dar au protestat dupa Conventia de la Berlin.
    Noi nu putem protesta acum fiindca acum tratam un armistitiu. Trebuie însa sa se stie ca sufletul nostru sângereaza si, în al doilea rând, ca avem constiinta vie ca trebuie sa ne îngrijim de fratii nostri din Basarabia si Bucovina, fiind ca am fost colegi de Parlament cu Halippa, cu Pelivan, si nu ne vine bine sa vedem ca sunt aruncati în închisori sau loviti pentru ce au facut acum 25 de ani.
    Dincolo de Prut s-a instalat iadul, represaliile, arestarile, crimele si deportarile în cele 500 de colonii de munca fortata si alte 60 de complexe penitenciare , în care se gaseau circa 2.750.000 de detinuti, în anul mortii lui Stalin.
    Deportarile moldovenilor – basarabeni s-au facut de la copiii de tâta, pâna la batrânii de peste 80 de ani, dusi în regiuni de pe tot cuprinsul Rusiei asiatice: Kurgan, Komi, Kolâma, Obi,Kemerova, Krasnoiarsk, Kazahstan , Norâlsk, Novosibirsk, Irkutsk, Tiumen ,Tomsk, Buret – Mongola.
    Deportarile s-au facut valuri dupa valuri si an dupa an, începând din 1945.
    În 1946 – au fost deportati 15.500; în 1947 – 21.707; în 1949 – 35.000.
    Din cauza foametei din 1946/ 1947, au murit cca 200.000.
    La 17 febr. 1950, se aflau deportati 94.792 moldoveni, iar dupa amnistia din 1960, se mai aflau în deportare 60.000.
    Dincoace de Prut, în România ocupata, din 1945, basarabenii refugiati în România nu au putut fi salvati, si cca 62 .000 au fost dusi în Siberia. Peste 100 de basarabeni s-au sinucis. La un an dupa semnarea Tratatului de pace de la Paris, pe 4 februarie 1948, dupa pierderea Basarabiei si Bucovinei, dupa pierderea tezaurului, dupa tragedia umana suportata de basarabeni si bucovineni, Ana Pauker (colonel sovietic si ministru de Externe al României) semna la Moscova un Protocol, în completarea Tratatului, prin care se specifica ca Insula Serpilor intra în componenta URSS, iar pe 23 mai 1948, un ” Proces -verbal” în care se mai spunea o minciuna patenta: Insula Serpilor, care în trecut a apartinut Rusiei, se restituie URSS.
    MARTIRI :
    Sa-i pomenim pe acesti martiri care au trecut prin închisorile tariste, pâna la 1918, iar dupa 1940 si dupa 1944, multi au disparut fara urma, prin lagarele de exterminare comuniste ale URSS-ului sau ale României comuniste.
    Sa-i cinstim amintindu-le faptele, sa-i pomenim cautându-le mormintele în gulagurile sovietice sau românesti comuniste, sa-i depistam din dosarele KGB sau ale Securitatii românesti.
    Si daca nu le gasim numele si mormintele (ca la cei la care eu am pus semnul întrebarii) ei merita sa le ridicam un cenotaf de neuitare .
    ALEXANDRU BALTAG, preot, arestat la 31 aug.1940, mort în 7 aug. 1941, în închisoarea din orasul Kazan.
    VLADIMIR BODESCU, arestat la 10 aug. 1940, mort la 28 nov.1941, în închisoarea din Republica Autonoma Tatara.
    STEFAN BODNARIUC, arestat la 22 iul 1940, mort la 22 aug.1941 , în închisoarea din orasul Razna, Federatia Rusa.
    CONSTANTIN BIVOL, arestat pe 25 iul.1940, mort la 7 aug.1941, în închisoarea Cistopol din Republica Autonoma Tatara.
    EMANOIL CATELLI, maior al armatei moldovenesti din Odesa, arestat la 5 iul.1940 , mort la 18 febr.1943, în închisoarea Cistopol din Republica Autonoma Tatara.
    PETRE CAZACU (?)
    DANIEL CIUGUREANU, arestat la 5 mai 1950, în Bucuresti. În duba care îl transporta spre Sighet, a avut un atac de congestie cerebrala. Dus la spitalul din Turda, a decedat . Securitatea l-a înregistrat ca mort la Sighet, la 9 mai 1950.
    STEFAN CIOBANU ( ? )
    ION CODREANU , arestat pe 25 iul.1940, a fost scos din temnita în nov.1942 , fiind “schimbat ” la Ungheni cu spioana bolsevica Ana
    Pauker, devenita mai apoi calaul României.
    TEODOSIE COJOCARU, arestat la 13 aug.1940, mort la 23 ian.1941, în temnita din Chisinau, înainte de deportare.
    ANTON CRIHAN, refugiat în România, fugar si arestat în 1948 în Iugoslavia, stabilit în SUA. A murit în 1993, fiind înmormântat în cimitirul armenesc din Chisinau.
    VLADIMIR CRISTI, dupa 1944, trupele sovietice l-au rapit si l-au trimis în URSS. Revenit în România, a fost arestat. A murit în 1956, la închisoarea Vacaresti.
    S.CUJBA (?)
    ION FRATIMAN (?)
    EMILIAN GAVRILITA (?)
    PAVEL GORE, (?)
    GURIE GRASU (?)
    PANTELIMON HALIPPA, refugiat în România, dupa 1944 a fost predat autoritatilor sovietice care l-au condamnat la 25 ani, si deportat în Siberia. Dupa ce a trecut prin 11 lagare rusesti, a fost “eliberat” în 1955 si “repatriat” la Gherla, de unde i s-a dat drumul în 1957. A murit în Bucuresti, la 30 apr.1979, fiind înmormântat în cimitirul manastirii Cernica.
    STEFAN HOLBAN. A pregatit Congresul ostasilor si ofiterilor moldoveni ( peste 300.000 mobilizati ), din oct. 1917, la Chisinau. A fost ales secretar al congresului. Deputat de jud.Lapusna, membru în biroul de organizare a Sfatului Tarii. Dupa razboi, si-a completat studiile, ajungând profesor universitar. A fost deputat si prefect de Lapusna. Dupa 1944, a fost arestat , condamnat si a murit la închisoarea din Botosani, la 27 august 1960. Aruncat în groapa comuna. Decesul a fost comunicat familiei, dupa doi ani.
    ION IGNATIUC, arestat la 20 iul.1940, mort la 26 ian.1941, într-un lagar din Republica Autonoma Tatara.
    ION INCULET, prof. univ. ( astronomie si matematica ), presedinte al Sfatului Tarii. Deputat si ministru în România Întregita. Nu am aflat care i-a fost sfârsitul.
    COSTACHE LEANCA, arestat la 20 iul.1940 în Balti, mort pe 18 mart.1942, in lagarul de exterminare de la Suhobezvodnia, regiunea Gorki.
    TEODOR NEAGA ( mort în republica Tatara )
    ION PELIVAN, prof.univ., ministru de Externe si de Justitie în guvernul al Basarabiei. Delegat al României la Conferinta Pacii de la Paris. Dupa 1944, aresat, condamnat, mort în puscaria din Sighet.
    NICOLAE SECARA, arestat la 20 iul.1940, mort la 20 febr,1942, în închisoarea din orasul Rezna , Federatia Rusa.
    PANTELIMON SINADINO, arestat la 9 iul.1940. Disparut fara a se mai sti nimic de el.
    LUCA STIRBET, arestat la 20 iul.1940, mort în 15 mart.1942, în temnita din Cistopol, din Republica Autonoma Tatara.
    GRIGORE TURCUMAN, arestat la 20 aug.1940, mort la 28 iul.1942, în închisoarea din orasul Rezna, Federatia Rusa.
    TEODOR UNCU, arestat la 9 iul.1940 . Nu se cunoaste anul si locul mortii.
    ….si multi, multi altii….
    CICERONE IOANITOIU
    Explicatie :
    Cicerone Ionitoiu, el însusi fost detinut politic, este autorul unor lucrari de mare amploare si dramatism – procese, marturii, memorii, documente – privind calvarul a peste 70.000 de români, victime ale regimul concentrationar. CARTEA DE AUR A REZISTENTEI ROMÂNESTI ÎMPOTRIVA COMUNISMULUI ( aparuta la editura Hrisovul, Bucuresti) si dictionarul ” VICTIMELE TERORII COMUNISTE. Arestati, torturati, întemnitati, ucisi” (din care editura “Masina de scris” a scos deja citeva volume, din cele 14 anuntate) sunt zguduitoare microbiografii a celor care au patimit sau au platit cu viata ,pentru ca si-au facut datoria catre tara.
    A adunat informatiile în zeci de ani, cercetând arhive, presa vremii, inscriptii de pe monumente funerare, si, mai ales, consemnând ceea ce-si mai amintesc supravietuitorii anilor de teroare. De data asta, scrie despre Basarabia si basarabeni.
    Cred ca textul pe care mi l-a trimis si pe care l-am adaptat pentru difuzare prin internet ar trebui raspindit de catre cei ce-l considera oportun.
    Ioan Rosca

13 martie 2011

Kiev 1981 – Devocica

Filed under: Tara minunilor,zig-zag în timp — Cornelius Ionescu @ 00:00
    Iar eu m-am plimbat prin acest frumos Kiev, cu metroul ce se strecura parcă prin măruntaiele pământului, preţ de două scări rulante cap la cap, fiecare de vreo 40 de metri. Staţiile sunt vaste şi adaptate pentru adăposturi în caz de atac atomic. Ce să mai zic.
    Doar că am reuşit să vând şi eu nişte vodcă, o pereche de blugi şi nişte … pungi de plastic. Dar era să nu iau nimic material în schimb, amatorul meu de chilipiruri, care m-a agăţat lângă noul şi urâtul hotel “Ucraina” , unde eram cazaţi, propunându-mi un barter. Stătea într-o garsonieră, adică o cameră şi o bucătărie, împreună cu o jenşcină şi cu o devocică. Devocica lucrase în schimbul 3, aşa că dormea, jenşcina şi cu gospodinul cu care mă înţelesesem pe stradă asupra afacerii, mă invitară în bucătăria, care era împărţită în două cu un perete din scânduri văruite, probabil făcuseră dintr-o bucătărie de serviciu, două. Closet aveau, dar era pe hol, la etajul de deasupra, pentrucă pe cel de la etajul lor îl foloseau judecătorii şi avocaţii de la parter. Căci garsoniera, ca să-i zicem aşa, era la etajul unei clădiri de pe la 1800-1850, la al cărui parter era o judecătorie. Înghesuială mare. Cum ajunse în bucătărie, gospodinul îşi săltă jenşcina de pe scaun, se aşeză şi îmi făcu un semn să-mi deşert desaga pe masă. Am scos sticla de vodcă, pe care aproape mi-a smuls-o din mână şi cu un gest de expert a deschis-o într-o fracţiune de secundă şi a gâlgâit bine din ea. A priceput repede că nu-mi convine modul de negociere şi mi-a făcut un semn liniştitor cu ruka liberă. Ce era să mai fac acum? Deja îşi băgase amândouă rukile în desaga mea, scosese blugii mei marca “Pantalonul roşu”, fabricaţi la “Porţile de fier” din Turnu Severin, mai scosese şi o batistă cam mototolită. De hârtia igienică nu s-a atins. Om cinstit, mi-a dat banii pe vodcă şi pe pungi, dar pentru blugi, s-a uitat la mine plin de încredere, mi-a făcut cu ochiul şi mi-a propus afacerea vieţii mele. Mi-a arătat cu degetele în aer un fel de profil, mai curînd un 3 întors şi un 3, iar pentrucă tot nu pricepeam mi-a făcut şi un semn repetat cu degetul mijlociu de la mâna dreaptă, spunând
    - Devocica, devocica, tvaia devocica i moi blugi

    TИXO - Linişte

    Sau cam aşa ceva. Trebuia să fiu tâmpit rău de tot ca să nu pricep că voia un barter, aşa cum se făcea între ţările socialiste. El lua blugii şi eu o luam în folosinţă pe devocica din camera alăturată. Păi de asta venisem eu la Kiev, că Bucureştiul nu era plin de paraşute. Şi-i mai dădeam şi blugii!
    - Net, net. Ia haciu denghi!
    S-a uitat cu o nedumerire sinceră la mine, el îmi propusese un târg cinstit doar. Şi posibil, din punctul lui de vedere, aşa să fi fost. Am luat ceva bani până la urmă, eram mulţumit, aveam de diapozitive!
    Din câte văd pe internet, Kievul nu s-a schimbat prea mult. Este în continuare un oraş frumos şi mai ales interesant. Iar devotcile …

12 martie 2011

Kiev 1981 – Marea Lavră – Lavra Pecerska. Întâlnire

Filed under: Tara minunilor,zig-zag în timp — Cornelius Ionescu @ 00:00

    Kiev - Marea Lavră

    1981. Mânăstirea Lavra Pecerska, Lavra Peşterilor, Marea Lavră a Kievului, întemeiată în 1051, este cea mai veche mânăstire rusească, organizată de un popă, Antonie după ce s-a întors de la Athos. Are 28 de hectare suprafaţă, pe care sunt construite 100 de mânăstiri, biserici şi acareturi, la suprafaţă şi în peşteri naturale îmbunătăţite de monahi. Biserica mare a fost distrusă într-un bombardament din cel de al doilea război mondial, mai rămăsese doar un turn şi un perete, dar a fost reconstruită. Acum sunt doar 15 biserici, în care se slujeşte pe rând. În catacombele Marii Lavre, nu ştiu cum fac şi iar mă rătăcesc de unul singur. Trec pe lângă mine grupuri, toate “organizate”, formate din cehi, polonezi, ruşi, nemţi chiar, dacă mai ţin bine minte, dar români nu găsesc, să fac şi eu o lipitură şi să reuşesc să ies de aici. Doar nişte mumii, care se ţineau foarte bine, puse sub sticlă, toate îmbrăcate în odăjdii, stăteau prin ungherele mai întunecate, luminate doar de candele. Nişte călugări ucrainieni făceau de planton, să nu le plece sfintele moaşte cu vreun grup. Mi se făcuse şi frig şi, sincer să fiu, mă şi plictisisem. Încep să bodogănesc nemulţumit.
    - Bine, dar româneşte nu ştie nimeni?
    - Ba cum să nu. Cu ce vă putem ajuta?
    Era chiar unul din călugări, pe care îi credeam uvrainieni, care venise repede lângă mine şi-mi vorbea în şoaptă.
    - Suntem mulţi români pe aici prin sfânta Lavră, dar vorbim doar rusă sau ucrainiană, ne e cam frică să vorbim româneşte.
    - Dar de unde sunteţi?
    - Din Chişinău, sunt de 5 ani pe aici. Am venit aici, la noi nu mai sunt mânăstiri. Şi acum trebuie să mă duc înapoi, nu vedeţi cum se uită după noi?

    Bogdan Hmielnitzky

    Mi-a arătat pe unde să ies şi am plecat fiecare unde avea sau unde nu avea treabă. Măcar aici cred că nu o ducea prea rău. Curgeau banii drept credincioşilor în lădiţele puse peste tot. Şi ruble din acelea de metal cu scalpul lui Lenin pe o parte, după care mă uitam mereu. Şi dacă românaşul nostru basarabean, ce nu avea nici un accent rusesc în vorbire, o fi rămas pe acolo, are şansa de a ajunge şi el mumie, acolo se păstrează uşor, nu trebuie nici măcar eviscerate cadavrele. Calcarul le ţine. Dacă îl puneau pe Lenin aici, cred că ar fi dus-o mai bine decât în Piaţa Roşie, cu transplanturi de piele în fiece an. Dar poate că românaşul din Marea Lavră s-o fi întors şi el în bucăţica de Românie de dincolo de Prut, jumătate de Moldovă şi aia sfârtecată de către fraţii noştri întru credinţa ortodoxă. Şi o fi acum stareţ pe la vreo mânăstire, neştiind de care mitropolie trebuie să ţină, cum o fi mai bine.
    Şi mă gândeam la un moldovean de-al nostru, Duca Vodă îi spunea, cel ce fu şi hatman al Ucrainei. A fost de patru ori domnitor al Moldovei, între 1665-1666, 1668-1671, în anul 1672 a domnit 7 luni şi între 1678-1983, timp în care a pus biruri peste biruri, după care a fugit la tătari, peste Nistru, unde a fost capturat de către polonezi şi dus la Lvov, unde s-a liniştit de tot. Avea un talent deosebit în a depopula satele prin impozite mari, pe care nu s-a sfiit să le pună şi popilor, care fugeau şi ei, că de …
    În 1679 începe negocieri în numele Rusiei cu Imperiul Otoman, dar ruşii îl bănuie de lipsă de loialitate şi îl retrag. Negocierile se încheie totuşi cu bine în anul 1681, prin intermediul hanului tătar al Crimeii. Teritoriile dintre Nistru şi Nipru sunt recunoscute ca fiind sub protectoratul otoman şi vor fi conduse chiar de către Gheorghe Duca, ce se intitulează “domn al Ţării Moldovei şi al Ţării Ucrainei” până în 1683. Atrage cu voie şi fără voie mai mulţi moldoveni în acest nou ţinut, care era şi înainte populat de ei.
    Abia peste 260 de ani, între 1941 şi 1944, va mai ajunge Transnistria în custodia României unite, de astă dată.

    Petru Movilă, mitropolit al Kievului 1596-1646

    Un alt român, Petru Movilă, are chiar şi o statuie în Kiev, din bronz, stând pe un scaun confortabil. Dar tot de bronz. Fiu al lui Simion Movilă, care a domnit şi în Ţara Românescă, după moartea acestuia, ajunge până la urmă în Polonia, unde învaţă la Kiev şi Zemosč. Se călugăreşte la Lavra Pecerska şi câţiva ani mai târziu este ales egumen al mânăstirii. În 1631 înfiinţează un colegiu în Lavră, din care se va dezvolta Academia din Kiev. Recâştigă libertatea cultului ortodox pentru Mitropolia ortodoxă a Kievului, şi dreptul Bisericii Ortodoxe de a avea biserici, tipografii şi spitale, precum şi restituirea bisericilor ortodoxe din Kiev, care fuseseră trecute în gestiunea uniţilor.
    În 1631 Petru Movilă va fi numit mitropolit „al Kievului, Haliciului şi a toată Rusia”
    Multe dintre tipăriturile Kieviene au pe frontispiciu stema Movileştilor sau a celor două ţări române în care domniseră ai săi, iar el însuşi se intitula adesea „fiu de neam moldovean” sau „fiu al voievodului Ţării Moldovei”.
    Moare în 1647 şi e înmormântat în biserica mare a mânăstirii Pecerska. În 1995 este admis ca sfânt de către Sinodul Bisericii Ortodoxe din Ucraina iar în 2010 şi de către ortodocşii români.
    Cu toată frumuseţea Marii Lavre, aşa tunată cum este ea acum, şi cu toate amintirile despre tot felulde români ce-şi petrecură vieţile pe acolo, a doua oară nu mai m-aş duce prin peşterile ei.

11 martie 2011

Kiev 1981 – Foarte puţină istorie

Filed under: Tara minunilor,zig-zag în timp — Cornelius Ionescu @ 00:00

    Perun, Zeul fulgerelor şi al tunetelor, cel recuperat din Nipru, acum în centrul Kievului

    Slavii de răsărit sălăşuiau pe la începutul secolului IX între Nipru şi partea superioară a Volgăi. Se pare că nu existau pe atunci ruşi, beloruşi şi ucrainieni, erau pur şi simplu Slavi. Slavi de răsărit, căci cei de apus erau prin părţile Poloniei, Cehiei şi Slovaciei. Dialecte erau multe, şi la cei de răsărit şi la cei de apus, spaţiul lor mare de etnogeneză permiţând aceasta.
    Rosii, un trib de varegi, vikingi adică, ce trăiau pe ţărmurile Mării Baltice, au fost invitaţi, după cum scrie în Cronica Rusă a lui Nestor, de către Novgorodeni, în 862, să le administreze oraşul şi împrejurimile. Probabil din aceleaşi motive pentru care a fost chemat un domnitor străin în România, cumetriile, adică. Şi aşa au şi făcut. Rurik a fost primul cneaz al noii dinastii, al cărui fiu, Oleg, a cucerit Kyivul în 882 şi a stabilit un drum comercial permanent între Kyiv şi Marea Neagră. Apoi au venit Igor, Olga, Sviatoslav, Vladimir, cel ce s-a creştinat în 988 şi s-a căsătorit cu Ana, sora împăratului bizantin Vasile al II-lea Macedoneanul. Zeul principal al slavilor, Perun – Перун, a fost asimilat cu Sfântul Ilie iar statuia lui a fost aruncată în Nipru. Şi tot aşa până în 1598. După 1654, ca urmare a răscoalei antipolone a cazacilor zaporojeni, sub conducerea lui Bogdan Hmelnitky, Ucraina se uneşte cu Rusia, la cererea Ucrainei, bineînţeles.
    Abia în 1918, după căderea Imperiului Rus, independenţa a fost câştigată şi s-a proclamat Republica Naţională Ucraina. În timpul Războiului Civil care a urmat, Partidul Bolşevic a preluat stăpânirea şi şi-a extins sfera de control în Ucraina. Ucraina devine o parte a Uniunii Sovietice. În 1991, după ce se desfiinţează şi aceasta, Ucraina devine iar independentă, cu nişte graniţe la care nu visase nici un ucrainian. Şi cu Crimeea, şi cu o treime de Polonia, şi cu nordul Bucovineişi cu nordul Maramureşului şi cu Ţinutul Herţa, care nu a fost niciodată ucrainian şi nici ucrainieni nu erau pe acolo. Şi cu Sudul Basarabiei, cu Bugeacul. Şi cu Insula Şerpilor. Şi cu nişte insule de pe Dunăre şi cu o bucată din deltă, până aproape de Sulina.

    Gheroii de 9 mai, la tanc

    Iar Kievul, Kievul a rămas tot acolo, distrus de nemţi, distrus de sovietici, cu Catedralele lui splendide reconstruite de bine de rău, ca să se laude că ar fi un al doilea Constantinopol.
    În 1941, în luptele pentru Kiev, nemţii au luat 650.000 de prizonieri. Doar 15.000 de soldaţi au reuşit să scape, printre care şi Nikita Hruşciov. Acolo unde au avut loc luptele se întreţin şi acum nişte cazemate şi şanţuri, s-au ridicat statui şi s-a pus şi un tanc pe un soclu. Am ajuns acolo chiar de un 9 mai şi ni s-a spus să nu spunem că suntem români, că riscăm mult. Ce să riscăm? M-am dus la un grup de „gheroi” care tocmai se fotografiau lângă tanc şi le-am cerut frumos voie – în româneşte, bineînţeles – să îi fotografiez. Au fost foarte mulţumiţi, şi-au umflat ca nişte curcani piepturile pline de decoraţii şi medalii şi mi-au pozat. Au fost încântaţi şi că suntem români, amintirile lor de la trecerea prin România neputând fi decât foarte frumoase. Băutură, femei, denghi, ceasuri. Sub privirile îngrozite ale ghidei, o româncă din Kiev ce nu voia să-şi mai recunoască obârşia, m-am pupat cu ei şi le-am făcut două poze. Mai bine îmi luam şi un aparat fotografic „Kiev”!

    Cu tancul la Kiev

    „Gheroii” se bucurau pe atunci de multe înlesniri. Principala era că nu stăteau la coadă. Toată lumea stătea, la pâine, la ţigări, la alimente, chiar şi la jucării. Ei nu. Umflau bojocii tare, îşi dădeau capul pe spate şi mergeau direct în faţă. Dacă le spunea cineva „Alo”, bănuiţi cine, îşi întorceau capul încet, priveau pe deasupra ta şi-şi umflau şi obrajii cu scuipat, dar nu-i dădeau drumul, nu meritai nici atât. Iar cei din jur spuneau încet şi mă trăgeau de cot „gheroi, gheroi”. De unde ştia lumea că sunt gheroi? Păi umblau în uniformă, că aveau şi dreptul şi li se dădea şi pe gratis. Până şi la intrarea într-un magazin m-am trezit cu un cot în coaste, intra un gheroi. Iar medalii li se dădeau în fiece an, aşa că aveau. Şi-şi mai puneau şi insigne, din acelea de care se găseau la GUM sau la alte magazine cu-de-toate. Vai ce bine arătau. Ca un pom de Crăciun. Ca şi la noi, puţini au fost, mulţi au rămas.

10 martie 2011

Unghieni 1981

Filed under: Tara minunilor — Cornelius Ionescu @ 00:00
    1981. Ura. Gura că ne aud. Mi se aprobase să merg într-o excursie în URSS, organizată prin Centrul de calcul unde lucram. Liste, formulare, vizite la vecini, discuţii individuale şi apoi instructaj. Mare muncă pe securiştii ăştia, pardon, aceia. Îţi era şi milă de ei, de nu-ţi venea să mai pleci nicăieri, să poată să stea şi ei liniştiţi acolo. Să nu vorbim cu străini, să nu vorbim despre serviciu nici între noi, să ne uităm până şi sub bancă dacă ne aşezăm undeva (!). Şi să dăm raportul la întoarcere. Altfel nu plecăm. Şi eu care mă gândeam să dau şi o fugă până la Helsinki dacă aveam timp …
    Până la Kiev, cu trenul, în vagoane de dormit, câte 4 într-o cuşetă, cu însoţitoare de vagon o tovarăşă de încredere, înţepată bine, responsabilă cu rufele de pat, pe care ţi le dădea în braţe seara, în restul timpului vânzând ceai de la samovarul vagonului şi având grijă să nu fumăm decât la capătul vagonului şi să nu mergem la toaletă, atâta timp cât suntem în URSS, cu o oră înainte şi după staţii. În România puteam să mergem cînd doream noi, chiar şi în staţie!
    La vama de întoarcere, deoarece am rânjit la ea tot drumul, l-a pus pe vameş să mă caute de aur şi în gură. În alte părţi nu. Doar în aparatul de proiectat diapozitive, pe care-l luasem de la Leningrad, s-a uitat până mi l-a stricat. Dar am reuşit eu să-l repar acasă, ca să mă uit la mulţimea de diapozitive pe care le cumpărasem de la muzee. Bine că m-am uitat atunci, că în doi ani nu mai erau bune de nimc, doar urme vagi pe celuloidul timpului. Marfă sovietică. Păcat. Erau o mulţime de obiecte antice, romane, scitice, reproduceri după impresionişti, din Ermitaj, din Muzeul Rus, din Kremlin, care erau acolo şi pe care nu le găsesc nici acum pe internet. Dacă o să am răbdare o să le găsesc în douăzeci, treizeci de ani.
    La Unghieni se stătea câteva ore bune, se verificau paşapoartele, în cazul nostru paşapoartele colective, turistice şi ceea ce dura mult, se schimbau boghiurile cu cele pentru calea ferată sovietică. Ruşii aveau un ecartament între şinele de cale ferată de 1520 de milimetri, cel european şi american fiind de 1435 mm. Iar Portugalia şi Spania, ca şi Chile şi India folosesc un ecartament de 1688 mm. Trenurile spaniole, Talgo, articulate, au nişte boghiuri cu ecartament variabil, ce poate fi schimbat “din mers” – “ on-the-fly” cu ajutorul unor echipamente prin care trece trenul. Japonezii au la căile lor ferate normale, un ecartament de 1.067 mm.
    Nemţii, când au invadat URSS-ul, în 1941, au rezolvat problema montând încă o şină pe interior, în felul acesta putând rula trenuri având în componenţă vagoane cu cele două feluri de boghiuri. Sigur că după război acestea au fost demontate.
    Iar noi la Ungheni, am fost ridicaţi cu un metru, fiecare vagon în parte, cu pasageri cu tot, în timp ce se schimbau boghiurile. Clădirea gării arăta ca un closet, era placată cu faianţă albă, nu ştiu din ce motive, poate s-au gândit că ţine căldura mai bine. Aspectul era oricum dezolant. Iar muncitorii din staţie vorbeau în ruseşte, cu nişte figuri morocănoase. Mâncăriciul de care sufăr m-a făcut să zic aşa, cam cu jumătate de gură, prin geamul pe care-l deschisesem pe coridor
    - Dar româneşte nu vorbeşte nimeni pe aici?
    - Ba da, dar toţi şefii sunt ruşi, mi-a răspuns unul din muncitori, uitându-se cu fereală în jur.
    Aha, uite ce-a ajuns săraca limbă română, m-am gândit. Cine ştie câţi români or mai fi pe aici. După 1989 am văzut că totuşi, în pofida tuturor nenorocirilor, românii au reapărut, ca pasărea phoenix, din propria-i cenuşă.
    Şi nimic nu mi s-a părut mai ciudat decât să văd scris Ungheni, sus pe gară, cu Y în faţă! Dar orice învăţ are şi dezvăţ, cum se spune!
    La vreo două ore după plecarea trenului, gălăgie mare pe coridor, ţipete, râsete, plânsete. Ne trezim peste noi cu o ceată de pupăcioase, bronzate toate, cu ‘jdămii de fuste pe ele, toate cu buzunare peste buzunare iar în buzunare alte buzunare. Au sărit pe noi, ne-au luat în braţe, jurând că sunt surorile noastre mai de demult, care plâng de fericire că ne-au regăsit. Cred că eram deja în Transnistria, cea în care fuseseră deportaţi de către Antonescu miliarde de ţigani. Şi ele ne pupau şi noi stăteam, că trebuia să ne ţinem cu mâinile de buzunare. Ne-au cerut aşa o amintire de la fraţii lor cei reîntâlniţi, dar cum nu aveam nici o fotografie cu mama la mine, s-au mulţumit şi cu două ţigări Carpaţi fără filtru.

    Gara din Kiev, a 10-a ca frumuseţe din lume

    Nu ştiu cum au reuşit să intre în vagon, acesta fiind încuiat la amândouă capetele, nu cumva să dăm vreo boală cetăţenilor sovietici. Dar surorilor noastre, acum cunoscute, care nu aveau nici un accent neromânesc în vorbire, nu le păsa de nimc, nici de jandărmoaica de la capătul vagonului, care mai că intrase în toaletă, nici de existenţa unor eventuali controlori. Ele voiau să ne pupe şi asta au făcut, chiar dacă am simţit la un moment dat cum o a treia mână îmi umbla prin dedesubturi. Ei, dar am făcut un inventar amănunţit după ce a plecat echipajul de pupăcioase şi culmea a fost că nu-mi lipsea nimic. Ba chiar simţeam un dor nebun după surorile mele regăsite.
    Ucraina cea cu stepe mari, cu terenurile lucrate cu grijă, unde ţăranii erau aduşi cu autobuzele pe tarla, unde aleile din vii şi din livezi erau asfaltate, unde ţăranii nu aveau teren decât pe marginea liniei ferate. Nu am văzut troici, am văzut doar o mulţime de aeroporturi militare, cu MIG-uri peste MIG-uri, ascunse după nişte perdele de protecţie de plopi sau salcâmi, ca să poată fi găsite mai uşor probabil.
    Şi gara din Kiev. Balşaia, krasivaia, ruscrainaia gara.

28 februarie 2011

Zavaidoc

Filed under: zig-zag în timp — Cornelius Ionescu @ 22:55
    8 martie 1896. S-a născut Zavaidoc (Marin Teodorescu) în Piteşti, în cartierul Trivale. Porecla de Zavaidoc i s-a dat pentru firea lui cam de zurbagiu. Aşa se spunea pe atunci în zona Argeş – Muscel. Porecla a ştiut s-o transforme şi el în renume. S-a căsătorit la 43 de ani, împins de la spate de apariţia iminentă a fiicei lui! Soţia era cu 15 ani mai tânără. De! Ale vieţii valuri. A cântat în cele două războaie mondiale pentru soldaţii de pe front, aşa cum au făcut şi toţi ariştii noştri mari. A cântat şi în toată ţara, deasemeni în Franţa, Rusia, Ucraina, Ungaria, Italia, Bulgaria. A cântat în restaurantele vestite pe atunci, Carpaţi, Coşna, Kiseleff, La berbec, La cotitură, La Mariţa borţoasa, Mărăşeşti, Parcul trandafirilor, Roata lumii, Unic, Stoica, Tralea, Cireşica de lângă Cişmigiu, după cum ne spune Jean Dumitraşcu pe blogul Centrului Cultural din Piteşti. Ce voci se purtau şi pe atunci! Aşa scârţâite cum sunt plăcile şi tot te fac nostalgic.
    Şi nu s-a emis nici un timbru cu el! A murit în 13 ianuarie 1945, bolnav, după ce îşi pierduse mama şi casa în bombardamentul american din 4 aprilie 1944.
    Cântecul lui Zavaidoc
    Cine mă puse pe mine,
    Să viu seara pe la tine?
    M-ai ofticat, vai de mine!
    C-am venit seara la tine!
    Cine mă puse pe mine
    Să pui casa lânga tine?
    Ies afară, dau de tine,
    M-ai ofticat, vai de mine!
    Multe fete ard în foc
    Când aud de Zavaidoc!
    Zavaidoc, guriţă dulce
    De la el nu te-ai mai duce!
    Spune, neica, ce-ai băut
    De n-ai mai îmbătrânit?
    Am băut vin mult cu gheaţă
    Şi-am dormit la puica-n braţă!
    Şi-am mâncat boboci de raţă,
    Şi-aşa toate m-a ţinut
    De n-am mai îmbătrânit!
« Newer PostsOlder Posts »

Powered by WordPress