Filatelia, numismatica si dacii …

Intervenţia

1989 Glonţ cu vârf teşit, de 6 mm diametru, 20 mm lungime, diametrul teşiturii 3 mm, greutate 3,6 grame. Pare de fier. Cui îi spun ceva aceste date? Cămaşa bineînţeles că nu îi aparţine, dar era tot pe acolo.


Cred că era în 24 decembrie. Nu, nu anul trecut ci în 1989. Eram la un prieten ce avea acolo, pe Popa Tatu, un atelier de pictură. Era un zgomot infernal de la Circa financiară de la colţul cu Nuferilor, fost şi viitor General Berthelot. Oamenii ţipau, era o aglomeraţie teribilă. Televiziunea română cerea ajutor pentru fraţii de la Radio. Apăruse în atelier şi o prietenă de a noastră, ce lucra la Radio şi ne-a povestit intrarea teroristului drogat în holul clădirii. A fost destul de bine ciuruit de neînfricaţii apărători, dar nu murise încă, abia la Spitalul de Urgenţă a reuşit. Dar fraţii lui de la Circa Financiară, de sus din pod, trăgeau de zor spre mulţime. De fapt ocheau în bena unui excavator ce era oprit pe marginea drumului. Zgomotul era asurzitor. Furioasă, soţia pictorului iese din atelier şi se proţăpeşte în mijlocul intersecţiei şi face semne către trăgătorii din pod. Strigă la ei să se oprească, că-i bagă undeva, nu mai ţin minte unde i-a trimis, dacă nu se astâmpără.
- Dacă mai trageţi mult o să loviţi precis pe cineva. Duceţi-vă dracului acasă.
Teroriştii ascultători n-au mai tras şi au dispărut, nu se ştie pe unde, dar în nici un caz pe uşa mare a Circumscripţiei financiare. Mulţumită, femeia s-a întors la noi, spunând
- Sunt nişte idioţi.
Un miros greu de praf de puşcă umplea strada şi atelierul, bineînţeles. Am plecat şi eu spre casă, nu înainte de a lua de pe jos un cartuş, ricoşat din bena excavatorului.

Dece mi-am adus azi aminte de întâmplarea asta? De zece ani nu mai fumez. Cu timpul mi-a revenit şi mirosul. Doar bunicul meu, printre altele avea şi un nas renumit pentru lungimea dar şi pentru calităţile lui. Avea şi o cotă din renumita cârciumă „Roata lumii” de pe Dorobanţi, aproape de Volga.
Stăteam la televizor şi aud că preşedintele lui, adică al preşedintelui, că al meu n-o fi, mâine o să aibă o intervenţie cu românii. Dinspre televizor vine un miros neplăcut, simt că nu mai pot să respir şi îmi vine să scuip. Mă duc la baie, mă întorc, nu mai mirosea. Trec pe alt canal. Aceeaşi ştire, acelaşi miros dinspre televizor. Trece ştirea, dispare mirosul. Era mirosul acela de la Radio din decembrie 1989. Intervenţie cu românii? A ce miroase?

Se caută un doctor!

Ieri au fost două mitinguri. Cel de la Universitate, care îi agasează pe guvernanţi până intră în derivă şi cel de la Arcul de Triumf, permis de către Primărie între Arc şi strada Monetăriei, de lângă Muzeul Ţăranului Român, de vis-a-vis de Parcul Pipăilă. Solicitarea USL fusese pentru situl de la Universitate sau pentru cel de la Cotroceni, să fie mai aproape de Conducătorul iubit. Aşa cum se face şi la fraţii noştri din Coreea de Nord. Grija aprobanţilor pentru populaţiune a făcut însă să se aprobe locul pentru mitingul USL în Parc, nu în Oraş. Pentru această mutare se pregătiseră din timp. SRI-ştii noştri – ai noştri, căci doar noi îi plătim, nu cei din Antarctica sau cei din Patagonia – puseseră din timp în mâinile îndemânatice ale unor demonstranţi de la Universitate, afişe de genul „PDL= USL”, să dea impresia că manifestaţia este împotriva tuturor partidelor politice. Ba chiar când a apărut prin piaţă domnul inginer Ludovic Orban, a fost întâmpinat de cîteva babe guralive cu tot felul de strigături ce erau de obicei adresate altor personaje. Curios că altor lideri liberali nu li s-a făcut deloc o astfel de primire, de exemplu doamnei Mariana Câmpeanu. Se pare că nu mai sunt la modă cobzele, cântatul din gâtlej şi alura superficială, indiferent în ce fel de haine este ambalat subiectul.
Încă de duminică au fost implantaţi în rândurile suporterilor, în special dinamovişti, salariaţi ai secu-SRI. Este vorba despre cei care au provocat debandada din zona Universitate – Piaţa Mare. Aceiaşi salariaţi au lucrat şi ieri seară, după ora 22.30. S-a provocat astfel evacuarea forţată a demonstranţilor de la Universitate. Nu au lipsit nici câţiva beţivi şi un drogat, aduşi împreună cu salariaţii suspomeniţi, după umilul meu nas, să dea culoare demonstraţiei.
Era cât pe aici s-o ia pe coajă o simpatică ziaristă de la antena3 cred, ce se ţinea scai să intre în îmbulzeala de jandarmi care erau cu o jumătate de metru mai înalţi decât ea şi dubli ca lăţime, dacă punem la socoteală şi caraghioasele armuri de plastic ce imitau nişte insecte extraterestre, prin excelenţă personaje negative în toate romanele ştiinţifico-fantastice. Întotdeauna mi-au fost antipatici ziariştii pisălogi, dar acum parcă era altceva. Fata asta ştia că are dreptul să fie pisăloagă şi o făcea cu o convingere rar întâlnită în această meserie. Degeaba se puneau gândăcoii negri în faţa ei, ajungea să scape şi să transmită tot ce vedea. Şi doar duminică i se rupsese nasul altui ziarist de la acelaşi post. Iar doi băieţi de la un sit cultural au fost săltaţi şi băgaţi în dube, cu specificaţia „Luaţi situl de cultură şi băgaţi-l în dubă”. Cum să se poarte altfel nişte jandarmi, ambalaţi în nişte veşminte ce nu pot provoca decât râsul, când sunt conduşi de către un ministru analfabet, ce nu pote să termine o propoziţie, când la cultură este un ministru ce nu dă doi bani pe monumentele româneşti, când la mediu este altul care nu face decât să-şi negocieze propriile interese. Cât despre primul ministru, el săracul nu este decât ultimul ministru, pupuzeaua lui Băsescu.
Preşedintele? Nu este decât un alt incult infatuat, crescut prin cârciumi şi lupanare, fost securist fără dosar (hă, hă, hă … ) dispreţuitor faţă de valorile Ţării.
Peste 20.000 de manifestanţi anti-Băsescu la Arcul de Triumf, 6.000 la Universitate, alte câteva mii în oraşele principale ale Ţării.
Băsescu rânjeşte dispreţuitor ca de obicei, Boc face planuri măreţe de dialog iar Udrea a început să-şi facă bagajele.
În aceste momente Boc este la Cotroceni să-şi expună strategia de comunicare. Cred că o să rămână cu ea pe dinafară. Între timp, un purtător de cuvânt al jandarmeriei a anunţat că mitingurile trebuie să se termine la ora 23, altfel … se va aplica legea!
Oamenii ăştia au urgent nevoie de un doctor. Alo, SMURD? Este cineva disponibil?

Să fim sănătoşi!
Jos Băsescu!

Demisia acum!

Încă o picătură aruncată în paharul plin al nemulţumirilor noastre. Ridicat din lada păstrată acum în pivniţele Cotrocenilor, Dracula a ţinut de dimineaţă o conferinţă bâlbâită în faţa ambasadorilor străini acreditaţi la Bucureşti. A vorbit de parcă trăia în alt continent şi în alt timp. Orientul Apropiat, ţările arabe, conducte petroliere şi alte lucruri interesante care i-au făcut să moţăie pe înalţii demnitari. Nimic despre situaţia excepţională din Ţară, despre abuzurile jandarmilor, despre jocurile murdare ale secu-SRI-ştilor. Nimic despre nivelul de trai în continuă scădere al cetăţenilor.
Mitingul organizat de USL, aprobat de primarul Oprescu se va ţine la Arcul de Triumf timp de numai trei ore şi se va termina la ora 18. Nu cred că sloganurile lor vor putea fi auzite până la Boc şi Băsescu, aşa că va trebui găsită o soluţie. Şi aşa sunt surzi şi orbi. Vor trebui zgâlţâiţi bine ca să se trezească la realitate. Vor trebui, din proprie sau nu iniţiativă, să părăsească fotoliile moi şi călduţe pe care le ocupă acum ilegitim.
Sunt unele acum mai practice, lângă Fortul 13 Jilava.

Fotografie de la mitingul de mâine:

Băsescu:
“O Românie modernă trebuie sa aiba cel mult 1,6 milioane de pensionari !”, – dezvăluiri şocante!

Suntem martori vii a unor tradari pe banda si furt national fara precedent. Romania, ca populatie, nu rectioneaza aproape deloc la acest adevarat genocid fara precedent in istoria noastra, fenomen intalnit doar in Argentina anilor 1998-2002.
Pensionarii, cetatenii defavorizati si cei cu dizabilitati sunt programati constient la moarte. Exista chiar un plan scris, cu etape de desfasurare, despre care s-a tot vorbit in ultima vreme pe internet.
Una dintre etape este cresterea preturilor si a cheltuielilor curente cu electricitatea, gazul si intretinerea la un nivel absolut imposibil de achitat. Se va muri de foame si boli in incercarea celor varstnici a le achita.
Surse bine informate au comunicat ca Traian Basescu a indicat intr-un mediu restrans, in anul 2010 intr-o intalnire secreta cu Boc si consilieri sai, la vila Lac 1:

“… o Românie modernă nu trebuie să mai aibă peste 1,6 milioane pensionari ! Statul nostru nu îi poate susţine fără a intra în incapacitate de plată, iar împrumuturile nu-s deloc o soluţie pe termen mediu. Reforma mea prevede IESIREA DIN SISTEM, prin liberalizări de utilităţi, încât tiptil-tiptil, se reduc pe cale naturala, cca 380.000 pensionari/an…”

Agentura “Cotoiul Şchiop” retransmite următoarea Scrisoare deschisă, ce cu părere de rău trebuie să spun că nu îmi aparţine. Nu aparţine nici celui căruia i se atribuie pe e-mail-urile ce circulă liber. S-o lăsăm deci Anonimă. Poate că aşa şi trebuie. Este a tuturor.

Domnule Băsescu, te-am privit şi voi continua să te privesc cu statornică scârbă. Însă, dincolo de scârba mea, un concurs de împrejurări care conţine prostia unora, ticăloşia altora şi indiferenţa celor mai mulţi a făcut să devii preşedinte al ţării mele. Nu m-am aşteptat nicio clipă ca, ajuns în această demnitate, să poţi deveni altceva decât eşti, dar am vrut să sper că măcar vei încerca să pari. Mă felicit că nu am investit prea mult în această speranţă. Ex nihilo nihil. Dispreţul pe care ţi-l port e lesne de argumentat: reprezinţi suma a tot ce are mai detestabil poporul român. Fără a avea măcar una din însuşirile admirabile ale acestui popor.

Vreme de şase ani am trăit o neîncetată stupoare, colorată când şi când cu indignări sterile ori revărsări gastrice provocate de conduita ta.
Vreme de şase ani, mulţi dintre noi am încetat să fim doar cetăţeni ai acestei ţări şi am devenit victime ale tulburărilor tale de personalitate, ale crizelor tale de nervi, ale sevrajelor tale, ale revărsărilor tale de ură, ale ticăloşiei tale, ale incompetenţei tale.
Nu ştiu dacă în istoria modernă există şef de stat care să fi insultat atât de mulţi dintre propriii cetăţeni, cu atâta nesimţită uşurinţă. Observi că nu folosesc pluralul politeţii. Pentru că tu însuţi, în dialogul cu ceilalţi, ai răul obicei de a nu-l folosi. Şi voi refuza să îl folosesc doar formal, demonstrativ, numai pentru a vădi că sunt mai bine crescut decât tine.

Vremea convenţiilor şi demonstraţiilor de tipul acesta a trecut. Am privit cu îngrijorare, în aceşti şase ani, obsesia ta maladivă pentru puterea absolută. Au fost concetăţeni de ai mei care au crezut că poate ţi se cuvine, că poate, atunci când o vei avea, vei face din ea instrumentul schimbării în bine al ţării.
Se înşelau. Ai folosit puterea doar pentru a revărsa urâţenia dinlăuntru-ţi asupra noastră, a tuturor. Iar ţara e astăzi mai schimonosită ca niciodată. Sărăcită, desfigurată, doar un contur înlăuntrul căruia cei mai mulţi sunt prinşi ca într-o capcană, prizonieri ai unui rău destin. Precum în cel mai întunecat fanariotism, ai folosit demnităţile publice ori resursele statului pentru a-ţi căftăni apropiaţii, pe cei care ţi se închinau cu ipocrită smerenie, într-un detestabil qui pro quo. Astfel au ajuns cele mai multe demnităţi ale statului să fie ocupate de incompetenţi, imbecili şi neamuri proaste, personaje lipsite de orice merit, dar cu prea-plin de obedienţă faţă de tine, despotul. Şi când ţara e rânduită după legea aceasta, nu e de mirare că astăzi am ajuns la această mizerie, promiscuitate şi decădere a instituţiilor.

Ţi-ai făcut din minciună un crez politic. Şi unii găsesc asta scuzabil. Peste cei care au îndrăznit să spună altfel decât crezi tu că se cuvine spus ai revărsat diluvii de ură. Ai inventat categorii generice peste care să îţi reverşi ura şi insultele primitive. 322, moguli, tonomate, reprezentau categorii încăpătoare în care mizeria ta să poată fi eficient distribuită. Toţi cei care nu acceptau fanariotul qui pro quo erau detestabili, maculabili, expulzabili. Rar mi-a fost dat să văd atât risipă de resurse (ale statului, ale instituţiilor publice ori ale unor dubioase instituţii private) menită unui singur scop: împroşcatul cu mizerie.
Au fost şase ani urâţi. Iar rezultatul lor e reaua stare de azi a ţării. Prea mult şi prea des am vorbit despre toate cele care au fost pentru a le mai repeta acum. Altul e motivul pentru care scriu astăzi.

Afirmi, domnule Băsescu, fără să roşeşti, cu o nesimţire prietenă cu iresponsabilitate, că ţara mea e o ţară de mâna a doua. Iar când îndrăzneşti să spui aşa ceva vremea pamfletelor şi a indignărilor din laringe a trecut. O ţară care cere bani cu împrumut, o ţară care nu poate plăti pensiile este o ţară de mâna a doua – spui tu cu o nesimţire care sfidează orice stupoare. Nu ţara a cerut bani cu împrumut, domnule Băsescu, ci tu. Împotriva tuturor acelor voci care se opuneau acestui demers. Nu suntem toţi amnezici şi încă ne amintim cum predicai nevoia acelui credit de la FMI, deşi nu puţini erau cei care strigau că e o cale greşită. Şi i-ai potopit cu insulte. Aşa cum ştii să faci. Ai susţinut acel credit nu pentru că ţara avea nevoie de el, ci pentru că tu, deprins cu logica licuricească, ai încercat să cumperi bunăvoinţa unor stăpâni pe care noi nu-i vedem. Şi ai fost gata să plăteşti acea bunăvoinţă cu sărăcirea, umilirea şi nenorocirea noastră a tuturor. Iar dacă ţara nu poate plăti pensiile este pentru că tu ai adus-o aici. Nu mogulii, nu tonomatele, nu noi. Noi doar trudim, îndurăm şi plătim biruri.

Nici nu ar trebui să mai spun lucrurile acestea. Sunt deja ştiute. Şi nu ar trebui să accept logica rudimentară după care funcţionezi, aceea care măsoară demnitatea, înălţimea ori măreţia după grosimea pungii. Doar judecând cu maţul poţi ajunge să spui despre ţara mea că este o ţară de mâna a doua. Iar dacă punga ţării nu e azi îndeajuns de plină pentru gustul tău, asta nu se întâmplă pentru că eu şi cei asemeni mie nu trudim îndeajuns pentru a o umple, ci pentru că tu şi cei din jurul tău sunteţi prea hămesiţi, prea nesimţiţi şi prea necinstiţi pentru a şti să o chivernisiţi.
Dar ţara asta încă are bani să îşi plătească preşedintele şi imbecilii deveniţi miniştri, are bani să îşi plătească nulităţile devenite europarlamentari, are bani să te trimită la reuniuni internaţionale unde să ne umileşti pe toţi respirând dispreţul cu care eşti tratat de ceilalţi, are bani pentru a plăti pentru capriciile neroade ale favoritei tale, are bani pentru a îngrăşa guşile lăudătorilor şi numeroşilor tăi servitori. Are încă bani din care să plătească sinecuri pentru cei care ştiu să îşi manifeste îneajuns de zgomotos şi fără ruşine obedienţa faţă de tine.Are bani să îmbogăţească afacerişti suspecţi, dar cunoscători ai conturilor de partid. Să ierţi, atunci, biata ţara dacă nu mai are îndeajuns pentru a plăti şi pensiile acelea.

În aceeaşi zi când eu scriam: Pentru că eu nu accept că România e o ţară de mâna a doua în UE. Nici că eu aş fi un cetăţean de măna a doua. Dar admit că avem politicieni de mâna a şaişpea. Mai pe seară, preşedintele României spunea că ţara mea este o ţară de mâna a doua. Iar asta nu mai poate fi îngăduit. Pentru aşa ceva nu mai este de ajuns să ne revoltăm pamfletar, să respirăm vocalele indignării la televizor ori să risipim cerneala stupefacţiei în gazete.
Atunci când mizeria ta nu mai încape în hârdăul categoriilor generice şi nu se mai revarsă doar asupra tonomatelor, parlamentarilor, mogulilor, ci asupra ţării înseşi, atunci e vremea să fii trimis definitiv acolo unde îţi e locul. Atunci când, nu are rost să ne mai ascundem după cuvinte, îţi îndemni cetăţenii să îşi părăsească ţara, tu trebuie să pleci, nu ei. E timpul!
Asta e tot ce am avut să îţi spun, domnule Băsescu. Aşa cum ţi-am promis, îţi sunt pe mai departe dator cu întreg dispreţul. Şi îţi promit că mă voi achita de această obligaţie. Dar vreau că de acum să te dispreţuiesc ca pe un ticălos oarecare şi nu ca pe preşedintele ţării mele. Du-te!

Rândurile care urmează nu îţi mai sunt adresate, deşi te privesc. Vreau să sper că prieteni şi neprieteni din blogosferă mi se vor alătura. Pentru că este o limită care nu trebuie trecută. Şi aşa, prea multă vreme, prea multe am îngăduit. Şi mai vreau să sper că, mai ales, politicieni, cu şi fără blog, vor prelua revolta mea şi îi vor da cuvenită îndreptare. Acelor politicieni le cer, neîntârziat, iniţierea procedurii de suspendare a lui Traian Băsescu. Dincolo de meschinăria calculului politic de conjunctură, dincolo de laşitatea cu care ne-au obişnuit, dincolo de indolenţa pe care le-am tolerat-o. Sau puteţi cu toţii tăcea, prudent, vascularizaţi de precauţia pe care o putem numi şi laşitate. Şi atunci am să-i cer scuze lui Traian Băsescu. Şi am să admit că trăiesc într-o ţară de mâna a doua.

Cianură şi Putere
Roşia Montană – Gold, gold

Iată unul din motivele pentru care Băsescu şi guvernul se agaţă cu dinţii şi cu ghiarele de putere. Aurul.
Şi nu este exclus ca această caracatiţă să-şi fi băgat tentaculele şi în celelalte partide politice. Ar trebui cunoscut un punct de vedere ferm al acestora înainte de a fi sprijinite.

Bătălia de la Bucureşti

Dl Raed Arafat a fost repus în funcţie la Ministerul Sănătăţii. Ministrul a susţinut că atât el cât şi conducera UDMR îl susţin. Dar până acum unde au fost? Au crezut că au lipit ruptura din sac, dar nu au făcut decât să o mai agaţe într-un cui. Aşa cum spunea şi cel mai simpatic, deştept şi iubit doctor gălăţean “Lupta pentru soarta lui Arafat s-a transformat în lupta pentru soarta poporului român”.

În 62 de oraşe din 39 de judeţe, deci cu excepţia Harghitei şi Covasnei, unde mai sunt încă linşi ultimii paşi ai guvernului bocist, au avut loc manifestaţii de protest împotriva preşedintelui Băsescu, a apropiatului său premier şi a guvernului. Au participat peste 10.000 de persoane şi 3.000 de poliţişti, jandarmi şi secu-SRI-şti cu căşti pe dinafară sau pe dinlăuntru.
Protestatarii au căutat să îndemne guvernul şi pe preşedinte la ceva acţiuni caritabile, ca de exemplu:

Jos Băsescu

Jos Boc

M-au ciuruit

Vrem Ţara înapoi

Băsescu Javră

Să trăiţi voi ca noi
şi noi ca voi

Dator pe viaţă
fără speranţă

Opriţi istoria.
cobor la prima

Ocupaţi Piaţa, Ocupaţi România

Oprea, fii demn, sinucide-te

Tot ce aţi furat, veţi plăti, hoţilor

Roberta şi Cotoi la puşcărie

Democraţie, Demnitate, Dreptate

Vă rugăm să ne scuzaţi,
Nu producem cât furaţi

Băsescu Eject

Udrea nu uita
suntem şi-npotriva ta

Ghici ghicitoarea mea
că Băsescu va pleca
cu Boc şi cu Udrea

Băsescu nu uita, te aşteaptă Jilava

Jos clanul mafiot
Udrea Băsescu Boc

Grevă generală
ca să-i dăm afară

Ieşi afară, javră ordinară

Traian, dute în larg

Traiane, ce mai stai
Vine Regele Mihai

Jos Găozare

Băsescu în puşcărie

Vrem cianură pentru dictatură

Venim din sesiune pentru naţiune

Vrem anticipate, nu comasate

Mai bine haimana decât trădător
Mai bine ciumpalac decât dictator

La râdul lor pedeliştii, oameni cu funcţii în stat şi evident cu multe studii, au apreciat efortul oamenilor din stradă de a-şi spune doleanţale, într-un mod care arată clar dorinţa de a dialoga deschis:
viermi care-şi merită soarta, mahalagii, fanatici, anarhişti, ţărani, inculţi, ciumpalaci, boi, dobitoci,

Pe Bok cel neschimbat îl mănâncă în continuare undeva legea sănătăţii. Cred că are hemoroizi şi pe creieraş. Am să-i transmit ceva ce tot circulă acum pe internet:

Noua lege a sănătăţii

Bulă la bucătărie.O clipă de neatenţie la tocat zarzavaturi şi sângele începe să curgă.
Ia repede o cârpă, înfăşoara degetul şi fuga la spital.
Intră la U.P .U.(Unitatea de Primire Urgente sau poate chiar Uniunea Poştală Universală, nu este prea clar) şi vede două uşi:
“Bolnavi” şi “Accidentaţi”.
Ca un cetăţean disciplinat ce este, Bulă intră la “Accidentaţi”.
Acolo, ce sa vezi? Alte două uşi:
“Cu sângerare” şi “Fără sângerare“.
Aşa cum era firesc intră la “Cu sângerare“.
Alte două uşi:
“De importanţă vitală” şi “Fără importanţă vitală”
Deschide uşa “Fără importanţă vitală” şi se trezeste iar în stradă …
Pleacă nervos acasă unde familia îl întreabă:
- Ei, Bulă, te-au tratat bine?
- Nu s-a uitat nimeni la mine, dar organizarea e beton … !!!!!!

Bok dragă, vezi că eşti la ultima uşă.

Nu sunt de acord cu tot ce se afimă în filmuleţ, dar recunosc că mi-a cam dat de gândit. Cred că este suficient

FMI, cum se falimentează o ţară, Argentina 2001.

Boc n-a dispărut, doar Băsescu

Boc a reapărut. Este neschimbat. Din păcate. Unde a fost? A fost călare pe situaţie. A urmărit şi probabil a şi dirijat bătăile dintre cele două echipaje ale MAI-ului. Deaceea s-au şi încurcat atâta. Echipa jandarmilor, prost echipaţi, puneau bază doar pe pulanele acelea de cauciuc, a căror etimologie rămâne un mister pentru academicienii noştri. Au fost vrednici doar când puneau mâna pe vreun fotograf amator pe străzile mai lăturalnice, neobişnuiţi să lucreze în echipă şi ferindu-se de vreun contact direct cu cealaltă haită, cea împânzită şi condusă de SRI, mai mobilă şi mai cu grijă să nu-i fie recunoscuţi oamenii. Şi destul de eficientă, luîndu-ne după bilanţul făcut dis-de-dimineaţă de primarul-doctor Oprescu. Oricum, la capitolul tactică au fost net superiori jandarmilor, ţinând cont de ocolurile pe care le făceau de ieşeau mereu în spatele lor. Jandarmii nu au excelat decât prin număr, ca şi trupele ruseşti atacate de nemţi în 1941. În echipa SRI au jucat şi galeriştii echipelor de futbol din Bucureşti şi Ploieşti, care se pare că s-au înţeles atît de bine între ei, încât au promis că vin şi în seara asta. Mai ales că acum au şi telefoane, luate ca pradă de război în cursul serii de ieri. Au promis şi USL-iştii că vin, cu condiţia să nu dea nimeni în ei, dar azi se pare că au schimbat puţin macazul. Cică o să facă un meeting doar ei înde ei, probabil când vine Ponta de la Centru cu ceva idei noi.
Boc îşi lărgeşte baza de discuţii, cu oricine şi oricând. Traian Igaş, cel ce ţine locul ministrului de interne, după ce a citit de două ori aceeaşi frază, ca să nu se dezmintă şi asta în deschiderea conferinţei de presă de azi, a spus iritat foc, că manifestanţii trebuie să aibă autorizaţie dar că nu a primit nici o cerere. Altfel, Traian Duru. Şi a încheiat brusc cu duru la ziarişti, lăsându-i să vorbească mai departe singuri, pentru confirmarea unui bun dialog.
Nu înţeleg dece nu se aprobă ţinerea demonstraţiilor şi închiderea circulaţiei auto la Universitate pentru câteva ore zilnic. Aşa se face şi în alte ţări, dar nu e bai. Dar nu în Siria. Nici în Egipt, nici în Tunisia, nici în Libia nu a fost voie. Ei, şi ce s-a întâmplat acolo?

Demonstraţii în 38 de oraşe, un preşedinte de stat dispărut, dar pe care nu-l caută nimeni, un prim-ministru care bate câmpii cu o lege a sănătăţii care nu mai există, miniştri agramaţi proveniţi din cine ştie ce clanuri interlope, cam asta este România.